Primăria Timişoara

Progrese pentru prima parcare supraetajată a Primăriei Timişoara. În domeniul hârtiilor, nu pe teren

S-au făcut progrese în ceea ce priveşte parcarea supraetajată din zona Dacia, a anunţat primarul Nicolae Robu, vineri. Nu vă aşteptaţi ca săptămâna viitoare să apară buldozerele pe teren, ci s-au lămurit ceva probleme cadastrale.

Viitoarea parcare din zona Dacia se va construi destul de rapid, aceasta pentru că se va apela la soluţii cu segmente metalice şi nu la turnarea de betoane, care ar dura mai mult pentru a fi puse în operă, spune Nicolae Robu. Oricum, nu vă aşteptaţi ca demararea investiţiei să aibă loc în acest an, oricum erau prea multe probleme legate de actele aferente terenului.
„În partea de nord a oraşului am făcut progrese la parcarea multinivel pe strada Ulmului. Am discutat cu cetăţenii de acolo, ei înţeleg că e greu să faci asemenea investiţii. Noi le facem, dar în ritmul în care putem şi noi. Au vorbit despre Cinema Dacia, şi-au dorit să vadă că se lucrează acolo. Noi o facem, cu viteza cu care putem să facem să meargă, aşa cum permite legea”, a spus Robu.
El recunoaşte că nu se poate demara nici măcar documentaţia aferentă proiectului, dar la proxima şedinţă de plen a Consiliului Local Timişoara se va adopta tot ce e necesar din acest punct de vedere.
Pentru strada Ulmului nu putem da aprobări pentru studiul de fezabilutate şi, ulterior pentru execuţie, mai sunt aspecte de natură cadastrală, sunt complicaţii. Aşa se întâmplă, să descoperi că în subteran mai e ceva despre care nu ştiai, că la suprafaţă e o problemă cu grăniţuirea. Te ţin pe loc foarte mult aceste situaţii. Dar, acum vă anunţ că avem soluţia pentru a rezolva, soluţia e cunoscută acum. La proxima şedinţă de consiliu local va intra proiectul care va rezolva toate aceste aspecte. Nu putem să începem pe teren, procedurile iau timp, construcţia nu va fi una amplă. Din ce au spus specialiştii se va adopa o soluţie metalică, una care merge mai rapid decât cele cu beton”, a vorbit primarul despre ceea ce ar putea fi prima parcare supraetajată din fonduri publice din Timişoara.
Oricum, anul acesta nu ne putem aştepta la o demarare a investiţiei.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

8 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

10 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

14 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

14 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

15 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

15 ore ago