Sport

România a ajuns în sferturi la Mondialul de minifotbal. Timişorenii au marcat din nou

A fost un meci facil în optimi. După ce au câştigat Grupa C cu maximum de puncte, tricolorii au întâlnit locul 2 din grupa D, Guatemala (echipă ce a ajuns aici după excluderea Portugaliei), iar meciul nu a avut istoric.

Tricolorii au trecut fără emoții de faza optimilor de finală, în fața unui adversar facil, ce-i drept. România a controlat autoritar partida cu Guatemala, a condus cu 6-0 la pauză și s-a impus, la fel ca în primul meci de la acest Mondial, cu Nigeria, cu scorul de 10-0.

Interesant este că am avut 8 marcatori diferiți în acest joc! Unul dintre care a fost chiar portarul Klein, cu un șut din afara careului, care a consființit scorul final. Singurul jucător care a reușit să înscrie de două ori a fost Toma Vincene.

Pe lista marcatorilor şi-au făcut loc şi jucătorii de la MAV Sports convocaţi la Mondial, Răzvan Plopeanu şi Dragan Paulevici.

Următorul joc, în sferturile de finală, va fi joi, contra învingătoarei din meciul Australia – Arabia Saudită.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago