A fost un meci facil în optimi. După ce au câştigat Grupa C cu maximum de puncte, tricolorii au întâlnit locul 2 din grupa D, Guatemala (echipă ce a ajuns aici după excluderea Portugaliei), iar meciul nu a avut istoric.
Tricolorii au trecut fără emoții de faza optimilor de finală, în fața unui adversar facil, ce-i drept. România a controlat autoritar partida cu Guatemala, a condus cu 6-0 la pauză și s-a impus, la fel ca în primul meci de la acest Mondial, cu Nigeria, cu scorul de 10-0.
Interesant este că am avut 8 marcatori diferiți în acest joc! Unul dintre care a fost chiar portarul Klein, cu un șut din afara careului, care a consființit scorul final. Singurul jucător care a reușit să înscrie de două ori a fost Toma Vincene.
Pe lista marcatorilor şi-au făcut loc şi jucătorii de la MAV Sports convocaţi la Mondial, Răzvan Plopeanu şi Dragan Paulevici.
Următorul joc, în sferturile de finală, va fi joi, contra învingătoarei din meciul Australia – Arabia Saudită.
Comentarii prin facebook