Laura Codruța Kovesi
Societatea Timișoara salută decizia oficială de numire a Laurei Codruța Kovesi ca procuror-șef al UE. Laura Codruța Kovesi a fost confirmată oficial în fruntea Parchetului Uniunii Europene, acum două zile, prin semnăturile președintelui Parlamentului European, David Sassoli, și ministrului finlandez pentru afaceri europene, Tytti Tuppurainen.
Laura Codruța Kovesi a primit Premiul „Speranța” al Societății Timișoara pe anul 2017. Consiliul de Conducere al Societății Timișoara salută confirmarea sa în funcția de procuror șef european.
„Societatea Timișoara salută confirmarea doamnei Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european. Directia Națională Anticorupție, condusă de doamna Kovesi, a fost laureata Premiului „Speranța” al Societății Timișoara pe anul 2017. Numirea doamnei Kovesi într-unul dintre cele mai înalte posturi ale justiției europene reprezintă o reală victorie a forțelor democratice din România. Nu trebuie să uităm că DNA a trimis în judecată, în doar 5 ani, 14 miniștri și foști miniștri și 53 membri ai Parlamentului, din care până anul trecut au fost condamnați definitiv 27 de demnitari. Sperăm că aceeași soartă vor avea, nu peste multă vreme, și cei care delapidează fondurile europene, transmite Consiliul de conducere al Societății Timișoara.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…