Sport

Nimic nou sub soare. Încă o remiză pentru Politehnica

Șocul plecării lui Guși-gol de la echipă nu s-a resimțit în jocul fotbaliștilor de la Politehnica Timișoara. Împotriva unui adversar care anul trecut evolua în prima ligă, dar care este departe acum de acele vremuri, „echipa suporterilor” a terminat la egalitate partida cu Dunărea Călărași.

Meciul a avut ritm, a fost disputat și pe alocuri a avut și spectacol, dar din păcate nici 500 de spectatori nu au fost în tribunele istoricei arene Știința.

Contrar cursului jocului, oaspeții au deschis scorul, dintr-un 11 metri acordat cu ușurință, prin Bogdan Șandru, în minutul 25. Violeții au avut șansa egalării până la pauză, doar că nu au găsit-o, iar la vestiare s-a intrat cu scorul de 0-0. Imediat după pauză, Politehnioca a reușit să egaleze, prin Alin Ignea, care a tras frumos din afara careului mare, minutul 52. Restul partidei a fost dominat clar de gazde, dar Mera a ratat incredibil din 5 metri, trimițând în bară, apoi Zabun a irosit șansa de a deveni eroul suporterilor, șutul său din minutul 80 fiind scos in extremis de conaționalul său, moldoveanul Calancea.

Ultimele minute s-au jucat pe contre, Dunărea a avut un contraatac periculos, iar apoi Poli nu a mai găsit drumul spre gol. Un 1-1 care nu ajută niciuna din echipe, ambele fiind angrenate în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

ASU Politehnica: M. Contra – C. Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Ignea, Dros – C. Popescu, Ad. Ungureanu (Zabun 71′), Schieb (Alin Manea 78′) – Axente
Antrenor: Antonio Foale

Dunărea: Calancea – Al. Sîrbu (Sabangeanu 76′), Bg. Şandru (cpt.), R. Crişan, Mendy – Tudoran (Preoteasa 56′), Rob. Boboc, Honciu (Moise 82′), Toma – Ekollo, Bg. Rusu
Antrenor: Cristian Pustai

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

14 minute ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

16 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

18 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

20 de ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

20 de ore ago