Timp liber

Faţa din umbră a artistului Corneliu Baba, prezentată într-o expoziţie la Muzeul Naţional al Banatului/VIDEO

Galeria de la mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia găzduieşte de vineri una dintre cele mai interesante expoziţii organizate de Muzeul Naţional al Banatului. Aceasta este dedicată artistului Corneliu Baba.

Expoziţia cuprinde un număr de 112 de lucrări semnate de Baba – desene, eboșe, schițe, studii. Unele dintre acestea au fost expuse o singură dată la Muzeul Național de Artă al României, altele deloc, au ajuns la Timișoara și vor contura una din cele mai complexe expoziții privind opera marelui artist.

Publicul e invitat astfel să descopere „fața din umbră” a pictorului, spune curatorul, expoziția înfățișând un Baba retras în liniștea atelierului său, în intimitatea creației.

„Parcurgând însemnările din jurnalul său, îl regăsim pe Corneliu Baba din ce în ce mai retras în liniștea atelierului din strada Pangratti, în fața șevaletului sau a caietului de atelier, frământat de îndoieli și bântuit câteodată de sentimentul neîmplinirii a ceea ce și-a dorit mereu să facă – pictură, și numai pictură”, arată organizatorii.

Cu ocazia expoziției va fi prezentat și primul volum din jurnalul Confesiuni. Acesta urmărește firul evocărilor și mențiunilor la preocupările artistice ale pictorului într-o perioadă care corespunde primelor decenii ale regimului comunist din România. Deși artistul începe să scrie aceste mărturii în 1944, referirile acoperă și amintiri din copilăria sa.

Expoziția este realizată cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și va putea fi vizitată până în 31 ianuarie 2020.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Antrenorul de primari. Reforma administrativă de la Simonis cetire

N-au trecut patru mandate cu primari aleși în noile unități administrative înființate după referendumuri de…

55 de minute ago

Invitație… dulce la Ghiroda! Târgul Apicol se întoarce în acest weekend cu o ediţie aniversară

Sâmbătă şi duminică la Ghiroda se va desfăşura tradiţionalul Târg Apicol, ajuns la ediţia aniversară…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 5 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

15 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

16 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

18 ore ago