Administratie

Primarul Timişoarei se gândeşte la o scădere a taxei hoteliere

Primarul Nicolae Robu s-a lăsat (parţial) înduplecat de solicitările lansate de firmele timişorene din domeniul HoReCA şi spune că se gândeşte să le acorde anumite înlesniri fiscale. Din păcate, nu chiar cele cerute de reprezentanţii hotelurilor şi restaurantelor.

Dezbaterea organizată de primărie pe tema taxelor şi impozitelor locale pentru anul viitor a adus la discuţii în sala de consiliu reprezentanţii mediului de business touristic din Timişoara. Aceştia se plângeau că nu mai fac faţă cheltuielilor tot mai mari, în condiţiile în care veniturile lor nu au loc să mai crească. Pe lista cauzelor presiunii financiare existente ei au menţionat, în primul rând, majorarea substanţială a impozitelor pe clădiri, dar şi apariţia taxei hoteliere impuse de primărie.

Prin intermediul Corinei Macri, asociaţia Horetim a cerut introducerea unor facilităţi pentru acest sector. Primarul Robu a subliniat clar că aşa ceva nu se poate, pentru că nu l-ar lăsa legea, care nu permite procente diferenţiate la impozitare. Totuşi, pentru a-i îndupleca pe hotelieri, edilul-şef a spus că se gândeşte la ceva. Mai precis, la o reducere a taxei hoteliere.

„Singura taxă pe care nu exclud să o scădem este aceasta, taxa hotelieră. Ei o consideră prea mare. Vom analiza ce înseamnă o scădere, ce va însemna pentru buget”, a spus Robu vineri.

Conform primarului, banii colectaţi pentru această taxă sunt folosiţi pentru dezvoltarea oraşului, pentru a oferi condiţii mai bune pentru turişti, o explicaţie de care hotelierii nu au fost prea convinşi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

7 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago