Opinii

Şobolanul şi bişonul. Ca să vedeţi cine a condus ţara asta până de curând

N-au trecut nici trei zile de la momentul în care liderii PSD-işti încercau să-i convingă pe români că Viorica Dăncilă este soluţia perfectă pentru funcţia de preşedinte al României, până la acela în care au realizat că nu mai e bună nici pentru partid. Pe scurt, cea care era prea  bună pentru ţară, era acum prea proastă pentru partid. Rând pe rând, cei care îi ridicau osanale, îi făceau poezii, îi spuneau că-i cea mai deşteaptă şi frumoasă făptură din univers au lăsat-o pe Vasilica înecându-şi broşa în lacrimi. Fără nicio remuşcare, aproape toţi s-au dus să pupe inelul noului lider maxim, Marcel Ciolacu, fostul barcagiu al Liviu Dragnea şi gonaş la vânătorile lui Omar Hayssam. Pe scurt, a fost cea mai scurtă execuţie din istoria partidului. „The Queen is dead, long live the King!”.

E drept, schimbarea nu s-a făcut chiar uşor, s-au scos cuţite, a curs sânge, s-au spus vorbe grele. Unele prea grele. Şi mă opresc doar la doi protagonişti, lăsând-o în pace pe „manevrista” şi „securista” din Voluntari. Nu de alta, dar e vorba de cei doi care completau trio-ul de la vârful PSD: fantele de discotecă Orlando Teodorovici (preşedinte executiv) şi „intelectualul partidului” Mihai Fifor (secretar general). Trebuie spus că rivalitatea dintre cei doi este mai veche, ei luptându-se pentru graţiile „Reginei”. În „noaptea cuţitelor lungi”, primul îl căuta pe al doilea prin cotloanele parlamentului, urlând cu un trabuc în colţul gurii: „Unde este şobolanul?”.

Şi nu a negat episodul. „Asta o recunosc, da, aşa este (că a spus „sobolan” despre Mihai Fifor – n.r.). Pentru că se leagă iar de felul meu de a fi (…) Nu l-am găsit. Şansa dânsului şi norocul dânsului. Nu l-am găsit”, a afirmat Teodorovici, lăsând de înţeles că-i dădea şi o scatoalcă lui Fifor. Acesta din urmă a reacţionat imediat. “Când narcisismul devine patologic, bichonul începe să se creadă pitbull… umflă pieptul, îşi flutură nările şi se tot admiră în oglindă. Mamă, mamă ce voinic! Aş râde, dacă n-ar fi atât de trist (…) Pot înţelege frustrarea, individualismul, nevoia de a te vedea mereu în lumina reflectoarelor, dar nu pot accepta aroganţa, auto-suficienţa si lipsa bunului simţ (…) Iată de ce nu pot sa accept mârlănia unora, grobianismul si lipsa de bun simţ”, a ripostat Fifor pe Facebook.

Fiind oameni responsabili, ditamai lideri ai celui mai mare partid din România, te simţi obligat să le acorzi amândurora prezumţia că au dreptate. Respectiv unul e şobolan, iar celălalt bişon, narcisits, mârlan şi grobian. Mai trebuie spus că Fifor a condus ministerele Apărării şi de Interne, a fost şi vicepremer, ba şi premier interimar în perioada 16 ianuarie – 29 ianuarie 2018, făcând trecerea de la Mihai Tudose la Dăncilă. În schimb, Orlando a avut pe mână toţi banii ţării, în calitate de minsitru al Finanţelor. Faţă de această poziţie, cea de vicepremier, pe care a mai deţinut-o, e chiar minoră. Ei bine, oamenii ăştia au condus ţara asta până de curând. Realizaţi acum prin ce coşmar a trecut România? Altfel, Fifir are dreptate: “Aş râde, dacă n-ar fi atât de trist.”

 

 

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al…

4 minute ago

Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall

Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își…

38 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 5 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest…

12 ore ago

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul…

13 ore ago

USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL

În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis,…

14 ore ago