Grădina Taicii Domnului

1. Câte cuie și-a bătut în talpă N. Robu? 2. Ce-a făcut PSD Timiș ca alegătorii să nu devină fraierii organizației Arad?

Când nimeni nu l-a întrebat de sănătate și omul chiar duduia din acest punct de vedere, Nicolae Robu a venit în fața timișorenilor să-și forțeze norocul. A zis atunci că după instalarea Guvernului Orban totul va exploda de atâta bine în Timiș. Cu motoarele la maximum, județul și municipiul se vor dezvolta în forță, nemaifiind motive să credem că bani nu vor veni. M-am minunat ascultându-l pe primarul liberal. Și să aibă indicii că ar fi așa, și să-i fi promis premierul Orban că va pune țara pe „pause” pentru a canaliza puhoi de bani spre Timișoara și tot n-aș fi zis o așa minunăție. Dacă ceva-ceva, Doamne ferește!, nu va merge, nu mai bine tac eu din gură? Și când urma să se întâmple, atunci să deschidă șampaniile să iasă spumoasele surprize. Ba da, așa era mai bine.

Nu știu unde era Nicolae Robu prin anii 1996-2000, dar cred că tot în Timișoara. Și dacă tot aici era nu cred să fi fost pasionat de politică și administrație, de vreme ce nu-și amintește cum guvernele prietene Timișoarei nu dădeau bani Timișului și guvernele amicale cu Timișul nu găseau de cuvință să finanțeze abundent Timișoara. Așa a fost și mai apoi, pe vremea PDL sau PNL, nu vorbim acum de PSD, căci în perioada PSD dl. Robu a ieșit public cu un carton pe care scria ZERO. Din acest motiv spuneam că era bine să nu spună nimic, nici că Guvernul Orban va face ceva spectaculos, nici că nu va face. Stătea și el, ca și noi la pândă, și deschidea subiectul când cineva începea să-i reproșeze că e mai rău ca înainte.

Dar nu, domnia sa și-a bătut trei cuie zdravene în talpă și umblă tare fălos cu ele pe Corso. Cum să-i dea Orban lui Robu grămada de bani? Și dacă ar dezvolta uniform România, situația financiară tot n-ar permite să ne umple pe noi de mălai. Dacă ar investi mai mult unde e sărăcie, nici atât nu vom vedea purcoiul de bani. Poate ne vom împrumuta masiv și, strategic, vor fi băgați bani în investiții cu scopul de a reîntoarce banul în economie și în scenariul ăsta… poate, poate. Dar în acest an de tranziție nu cred că cineva sănătos la cap va avea curajul ăsta. Și-atunci de ce-a zis Nicolae Robu că de acum înainte va fi lapte și miere? Nu știu, întrebați-l pe el.

Nicolae Robu ca Nicolae Robu, dar să vedeți dezastru de imagine la PSD Timiș. Nu, nu din punct de vedere penal. Acolo stăm bine. Nu s-au băgat în mizerii ca-n PSD Arad, dar pentru alegătorii lor, ce nu-s deranjați de peripeții penale, sunt în cea mai proastă ipostază. Păi cum vine asta că PSD Timiș a pierdut lupta cu PSD Arad în problema Direcției Regionale de Drumuri? Bun, concursul pentru funcția de „șef de mafie” a fost câștigat de organizația de pe Mureș, dar ăștia din Timiș de n-au câștigat nimic înseamnă că știau ce-i așteaptă. Că Aradul va face tot posibilul să ne faulteze și că alegătorii PSD de la noi și ceilalți contribuabili de pe aici au picat de fraieri!

Corect. Așa era. Cei de la PSD Timiș nu pot zice nici măcar că și-au vândut alegătorii și simpatizanții, căci dacă vindeau încrederea ăstora măcar se alegeau cu ceva în schimb. Liderii și parlamentarii de Timiș ai PSD nu s-au ales însă cu nimic pentru alegători. Poate cu ceva liniște pentru ei, dar pentru cei care i-au ales, nimic. Asta e o altă formă de dezastru. Dezastru e și să te spargă gura și să promiți ce guvernul tău liberal va face ce n-apucă să facă pentru zona ta de interes, dar năprasnic e și pentru pesediști să afle alegătorii lor că ei știau că nu vor primi prea multe pentru Timiș și Timișoara, pentru că Direcția de Drumuri a fost dată Aradului, și ei n-au făcut nimic în problema asta. Nu zic să-și fi tăiat venele, dar măcar un vas capilar acolo, să vadă lumea sânge, sacrificiu pentru ăia de-i sorcovești la anul pentru voturi.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

13 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

13 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

15 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

16 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

18 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

20 de ore ago