Opinii

“Hatereală” sau “conspiraţie”? Cu căruţa pe strada primarului Nicolae Robu

Imaginea zilei! O căruţă „înmatriculată” în Moşniţa Veche a venit „la oraş” să vadă probabil cum „se dezvoltă în forţă” Timişoara. Iar prima „verificare” a fost făcută chiar pe strada unde locuieşte primarul Nicolae Robu. Asta dacă nu cumva e o nouă conspiraţie la mijloc. Şi asta după ce, chiar zilele trecute, primarul se plângea că „forţe oculte” îl împiedică să reabiliteze strada, pentru a demonstra că nu e gospodar.

În Timişoara potrivit unei HCL dată încă din 2002, circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală (unii îi spun şi bălegoasă) este strict interzisă. Cu o singură excepţie, respectiv când se obţine aviz din partea Comisiei de Circulaţie a Primăriei Timişoara. Cu toate acestea, nu de puţine ori au fost surprinse căruţe pe străzi, şi nu doar pe cele din zona periferică a oraşului. Un astfel de exemplu l-am surprins chiar astăzi, la orele amiezii, pe strada Mareşal Constantin Prezan, mult mai cunoscută drept Lidia. Este exact şi strada pe care locuieşte primarul Nicolae Robu.

Cu zece zile în urmă, Nicolae Robu se plângea că există o adevărată conspiraţie care-l împiedică să „dezvolte în forţă” strada sa pentru a se induce ideea că nu e bun gospodar, atâta timp cât chiar strada lui nu e refăcută.

“De şapte ani doresc să amenajăm şi această stradă, nu a fost o simplă coincidenţă că am întâmpinat greutăţi permanent. Au făcut ce au făcut ca exact strada unde locuiesc nu s-a putut reabilita, să se zică că exact strada unde locuiesc nu e reparată, uite ce primar avem. În 23 noiembrie s-a publicat anunţul de licitaţie pe SEAP”, declara Robu.

Pe aceeaşi logică, căruţaşul care se plimbă nestingherit pe Lidia este ori “hater” ori face parte dintr-o conspiraţie care vrea să arate că exact pe strada primarului este permis orice. E adevărat, toate speculaţiile dispar dacă “şoferul” căruţei are aviz de la Comisia de circulaţie, controlată de celebrul Culiţă Chilş, omul pe care Robu l-ar vrea multiplicat.

 

 

 

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

4 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

4 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

5 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

5 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

6 ore ago

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

6 ore ago