Administratie

Infrastructura de transport şi cea medicală sunt în prim planul accesării fondurilor europene de către primarii din Vest

Principalele obiective pe care primarii marilor oraşe din regiunea de vest a ţării le doresc îndeplinite atunci când se gândesc la fondurile europene se referă la infrastructura de transport, dar şi la cea medicală. Surprinzător, deşi au avut ocazia să ridice, în faţa Comisiei Europene în pixul căreia stă strategia de finanţare a proiectelor regionale, niciunul dintre edili nu s-a plâns de dificultăţi în accesarea fondurilor europene, singura referire fiind făcută birocraţia excesivă.

Regiunea Vest şi Bucureştiul au o poziţie privilegiată între regiunile României, a spus Vittoria Alliata Di Villafranca, director în cadrul DG Regio – Direcția Generală pentru Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene, prezentă în aceste zile la Timişoara. Investiţiile în domeniul exonomic, dezvoltarea, produsul intern brut, fiind mult mai mari aici. Conform oaspetelui de la Bruxelles, problemele sunt în cadrul regiunilor, iar ea a vorbit despre diferenţele de dezvoltare între zonele componente ale Regiunii Vest, Timişoara fiind superioară, ca şi dezvoltare, Reşiţei sau Hunedoarei.
În cadrul vizitei, italianca s-a întâlnit şi cu primarii principalelor municipii din regiune. Discuţiile purtate s-au referit la modul în care fondurile europene pot influenţa dezvoltarea la nivel de regiune.
„Am discutat despre influenţa acestor finanţări în viitor. Primarii par foarte implicaţi, doresc binele comunităţii, vor să aducă fonduri. Ei au vorbit despre legăturile de comunicaţii, de infrastrutura de transport, despre modul în care pot fi puse în legătură oraşele regiunii. Am mai vorbit despre infrastructura medicală, despre modul în care ar trebui gândit sistemul medical. Dacă vor fi spitale judeţene, spitale municipale, orăşeneşti sau regionale. Primarii nu s-au plâns de un impediment anume în accesarea banilor europeni, nu am discutat pe această temă. Dar cerinţa a fost de eliminare a birocraţiei”, a declarat Vittoria Alliata Di Villafranca.

Decizia, la nivel regional

Viitorul este al regiunilor, Comisia Europeană a decis ca acest deziderat să fie unul important pe noul ciclu de finanţare al Programului Operaţional Regional. Iar aceasta va fi strategia de urmat şi în România. ADR-urile vor deveni autorităţi de management, nu vor mai fi organisme intermediare, decizia de finanţare se va lua aici.
„Estimăm reducerea timpului de rezolvare a dosarelor la un sfert din cât este acum”, spune Sorin Maxim, şeful ADR Vest.
Conform oficialului, în următoarele săptămâni se va lua, la Bucureşti decizia aferentă acestui subiect. În acest fel se va elimina o importantă etapă birocratică, extrem de mare consumatoare de timp şi resurse, dar care va ajuta la implementarea cu succes a POR. Rămâne de văzut cât de mult va fi de învins „sistemul”, centralizarea deciziei. Pentru a se putea realiza acest deziderat vor trebui efectuate şi o serie de schimbări în domeniul legislativ.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

5 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

6 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

9 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

10 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

11 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

12 ore ago