Invatamant

Liceenii au “dezbătut” la UVT. Cei mai buni au loc asigurat, fără taxă, la Facultatea de Drept/FOTO

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a organizat, în perioada 12–13 decembrie 2019, faza finală a celei de-a treia ediții a Concursului „Argument” de dezbateri pentru liceeni. Câştigătorii au dreptul de-a fi admiși pe locuri finanțate de la bugetul la Facultatea de Drept din cadrul UVT, fără a susține examenul de admitere.

Competiția se adresează elevilor de liceu care doresc să-și dezvolte abilitățile de argumentare, dezbatere și vorbire în public, într-un format organizat potrivit regulilor generale ale concursurilor de pledoarii. Această ediție a concursului a atras 26 de echipe din 4 județe (Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin). După etapa de memorii scrise, Facultatea de Drept din Timișoara a găzduit, la rundele orale preliminare, 20 de echipe de liceeni și pe profesorii lor. Cele mai bune 4 echipe din concurs s-au confruntat în rundele semifinale și finale, în data de 13 decembrie, la Curtea de Apel din Timișoara.

Cele 4 echipe semifinaliste au inclus două echipe ale Liceului „Nikolaus Lenau” din Timișoara, una a Liceului „Grigore Moisil” din Timișoara și una a Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara. Finala s-a desfășurat între o echipă a Liceului „Nikolaus Lenau” din Timișoara și echipa Liceului „Grigore Moisil” din Timișoara. Câștigătoare a ediției 2019 a concursului a fost desemnată echipa Liceului „Grigore Moisil” din Timișoara, formată din Adelina-Maria Anescu (clasa a XII-a) și Cristian-Mihai Stratulat (clasa a XI-a), coordonați de prof. Cristina Farkas și prof. Adrian Kali. Premiul pentru cel mai bun pledant al concursului i-a fost acordat lui George Mihălceanu, elev în clasa a XI-a la Liceul „Nikolaus Lenau” din Timișoara.

Câștigătorii concursului au posibilitatea de a fi admiși pe locuri finanțate de la bugetul de stat la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, fără a susține examenul de admitere. Rectorul UVT, Marilen Pirtea a declarat, la finalul evenimentului: „Acest concurs, dedicat tinerilor talentați din clasele terminale ale liceului, este un exemplu de succes pentru o abordare inovativă dezvoltată de UVT în scopul apropierii acestor tineri de specializările universitare ce răspund cel mai bine înclinațiilor și pasiunilor lor. Sunt convins că mulți dintre cei care au participat azi la acest concurs se vor regăsi peste putin timp pe băncile Facultății de Drept din UVT, ne dorim ca ei să devină studenți la UVT”.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

3 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

4 ore ago

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

4 ore ago

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci…

6 ore ago

Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean…

6 ore ago

Târg special la mijloc de decembrie. Pentru Reli și lupta ei contra cancerului!

Reli este o femeie puternică și curajoasă. Soție, mamă și învățătoare dedicată, ea a dus…

7 ore ago