Primăria Timişoara

Primăria Timișoara e datoare la Enel, dar nu rămâne fără iluminat stradal

Timișoara nu e în pericol să rămână fără iluminat stradal, garantează primarul Nicolae Robu, deși municipalitatea avea datorii imense pentru curentul folosit și neplătit pentru iluminatul stradal. Au venit cei de la Enel și ne-au facturat deodată jumătate de an de consum, spune edilul șef, deși instituția nu a cerut așa ceva.

Aceasta este motivația primarului pentru situația neplăcută în care a ajuns primăria, care avea datorii de milioane de lei față de Enel, pentru curentul consumat la iluminatul stradal. Avea, pentru că, totuși, municipalitatea a plătit o bună parte din datorie.
„Nu există niciun risc să se rămână fără curent de sărbători. Enel a venit cu facturi de o mulțime de milioane deodată. Nu a facturat cum a făcut pe parcurs, ne-a luat prin surprindere. Avem obligații de plată către mai mulți furnizori. am făcut o convenție de eșalonare și sper în continuare să mergem în bună colaborare cu Enel. Nu mai știu cât era suma, dar era una mare, în orice caz. au fost făcute eșalonări anterioare, dar nu le-am putut suporta, că nu am avut cash-flow. Puțin a mai rămas, dar mai sunt milioane destule. în mod normal ar trebui să se facă citirile contoarelor ritmic și să se factureze. După jumătate de an ne-am trezit cu facturi foate mari.Noi nu am pus bani deoparte lună de luna”, motivează Robu situația apărută.
Primarul vrea ca asemenea situații să nu mai apar, iar Enel să factureze periodic.
„Sper ca de acum înainte să lucrăm mai bine organizat și cei de la Enel să vină să ne factureze ritmic și atunci noi vom putea plăti. Ne-am trezit cu facturi de milioane despre care noi nu știam. Nu știu ce motive ei, de ce nu au facturat decât la jumătatea anului. Au venit cu facturi care totalizează sume foarte mari. noi am plătit în ritmul în care am putut. Nu e plătit totul nici din primul set de facturări. Convenție de eșalonare a plăților către Enel nu am respectat-o în totalitate. Am cerut să facem o reeșalonare și vom putea să ne ținem de ea, pentru că nu mai avem presiunea pe care am avut-o din cauza datoriilor. Somație cred că a fost doar verbală, mie nu mi-a venit nimic scris”, a mai declarat Robu.
Mâna dreaptă a peimarului, consilierul nelipsit, Cătălin Iapă, s-a interesat rapid la Direcția Economică și a aflat că în acest moment ar mai fi datorii la Enel de doar 350.000 de lei.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

5 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

6 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

7 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

9 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

10 ore ago