Primăria Timişoara

Primarul Timişoarei s-a plimbat cu tramvaiul şi e, parţial, mulţumit

Duminică a fost ziua în care Nicolae Robu a testat „pe viu” cum merge uzina condusă de colegul său Nicolae Bitea, şeful Societăţii de Transport Public Timişoara. Edilul-șef a ales linia 2, a aşteptat în staţie după tramvai, dar în mijlocul de transport a prins condiţii bune, că era o „Armonie”. Din păcate, problema e cu liniile de tramvai, spune primarul.

Domnul Vasile, şoferul primarului Nicolae Robu, a avut duminică o zi mai liniştită, după ce „şefu” a lăsat în garaj limuzina Mercedes şi s-a plimbat cu tramvaiul prin oraş. El a testat cum e să circuli cu un asemenea mijloc de transport în comun. Chiar dacă duminica nu e o zi reprezentativă pentru ce oferă săptămâna din acest punct de vedere, el a putut vedea pe viu ce înseamnă să stai în staţie după tramvai şi ce condiţii sunt. A avut noroc de o zi mai liniştită din punct de vedere al traficului şi de un tramval „de bun simţ”, o Armonie, adică o vechitură nemţească reabilitată de primărie.

„Am circulat cu tramvaiul duminică, cu tramvaiul 2, și am putut constata că avem mult de lucru la linii. În tramvaiele Armonia călătorii sunt mulțumiți, au încălzire la scaune. Dar pe unele porțiuni, liniile sunt foarte proaste, ruginite și se simte asta. Am circulat vreo patru stații cu tramvaiul, am așteptat foarte puțin. Nu am spus eu că merge perfect, este nevoie de îmbunătățiri. Uitați-vă câte mijloace erau acum un an și câte sunt acum, dar nu suntem mulțumiți. De aceea continuăm să angajăm șoferi și vatmani”, a subliniat Robu.

Din păcate, pe traseele timişorene nu sunt prea multe Armonia, marea parte a tramvaielor sunt garniturile vechi de jumătate de secol venite donaţie de la nemţi. Armoniile, atâtea câte sunt, nu sunt oricum toate pe traseu, pentru că sunt multe accidente, iar cele implicate intră imediat în depou pentru reparaţii. În plus, unele Armonii sunt „în rezervă” fiind păstrate pentru a umple golurile la maxim de trafic sau pentru înlocuirea garniturilor care se strică.

„Vreau cât de curând să nu mai vedem tramvaiele vechi, de jumătate de secol, pe traseu. Nu putem să le scoatem din circulație până nu ne vin cele noi. Trebuie să facem în paralel și reabilitarea liniilor pentru a putea circula cele noi. Este nevoie de eforturi foarte mari pentru a duce lucrurile la normalitate”, mai spune Nicolae Robu.

Tot legat de transportul în comun, primarul a mai spus că la STPT se angajează pe bandă rulantă şoferi, mulţi şcoliţi în cadrul unităţii, pentru a umple locurile de muncă rămase libere.

„A crescut enorm numărul de șoferi. Noua conducere de la STPT face treabă foarte bună, școlarizează mulți cetățeni care doresc să fie șoferi pe mijloacele de transport în comun. În permanență ajungem să avem noi și noi șoferi. Am impresia că a crescut cu vreo 70-80% numărul de șoferi la ora actuală și vom continua, pentru că noi vrem să extindem în permanență parcul auto al STPT, iar ca să se simtă beneficiile, avem nevoie de șoferi și vatmani”, a precizat Nicolae Robu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

9 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

10 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

12 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

12 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

14 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

16 ore ago