Politicieni

Titu Bojin candidează la funcţia de preşedinte al CJT, deşi nu spune din partea cărui partid

Titu Bojin, fost şef al Consiliului Judeţean Timiş din partea PSD, şi-a anunţat decizia de a candida din nou pe această funcţie, fără a preciza şi din partea cărui partid, în plus, e şi sigur de victoria sa. De asemenea, el spune că nu crede că se va ajunge să fie schimbat din funcţia de conducător al Direcţiei Apelor Banat, în ciuda faptului că nu e un „meritocrat” PNL.

Avem un prim candidat care şi-a anunţat, public, dorinţa de a obţine postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, unul pe care l-a mai ocupat în trecut. Este vorba de Titu Bojin, lider al UNPR Timiş, el a mai fost şef al instituţiei din partea PSD, partid pe care l-a părăsit, nu sub cele mai bune auspicii. El nu elimină nicio posibilitate atunci când vine vorba despre partidul din partea căruia va candidat, inclusiv din partea social-democraţilor.
„Îmi anunţ dorinţa de a candida la funcţia de preşedinte al CJT, cu ajutorul vostru, al presei, nici măcar nu contează din partea cui, sunt sigur că voi câştiga. Nu e nimic exclus, chiar şi de la PSD. Deocamdată, vreau să îmi duc la capăt statutul de consilier judeţean din partea UNPR”, a declarat luni, Bojin.
Partidul pe care îl reprezintă în prezent are chiar şi semnat un acord cu PSD, dar Titu Bojin spune că deocamdată nu se ştie care e stadiul acestuia, dar că nu e exclusă nicio variantă asupra destinaţiei sale politice.

Nu crede că va fi „remaniat”

Cum valul schimbărilor din instituţiile deconcentrate din Timişoara e extrem de „accentuat”, niciun şef local nu ştie ce îl aşteaptă. Inclusiv Titu Bojin, care conduce de ani buni Administraţia Bazinală de Apă Banat. Totuşi, el spune că nu va fi vizat de schimbări, oricum el are un contract obţinut în urma unui concurs. Politicianul insistă că se bazează pe judecata corectă a prietenului său „Lae” (n.r. Nicolae Robu), care are destulă minte politică să nu îl schimbe de pe post. Cel puţin nu acum.
„Oricând poate să vină oricine (n.r. director la ABA Banat), eu mă chinui cât de mult pot atât timp cât sunt aici. Sper că ne-am făcut treaba bine, sper că există nevoia de noi. Oricine vine şi e pregătit, e bine venit să preia postul. Dar să nu fie unul dintre cei care doar au trecut prin faţa clădirii şi au vrut să fie director. E o instituţie tehnică, e mai delicată situaţia. Cred că există dorinţa să ducem la final proiectele aflate în derulare, nu e vorba de schimbări acum. Suntem cei mai avansaţi pe POIM (n.r. Programul Operaţional Infrastructură Mare). În ianuarie urmează să avem şi licitaţia pentru constructor. Sunt lucruri pornite. Dar, poate sunt şi oameni care ar putea face faţă, că aşa doar schimbare de dragul schimbării nu e bună. Lae e la comandă acum, dar cred că are şi el puţină minte şi ştie ce înseamnă Apele, ştie ce înseamnă intrarea cu ce înseamnă Bega. Lae nu i chiar aşa de copil, nu e venit în funcţie de ieri. N-aş vrea să vorbim că Bojin e sau nu, dar cât am contractul la ape, cele două proiecte (n.r. cele transfrontaliere, pe IPA) au fost duse şi de mine. Eu am lăsat loc de bună ziua oriunde am fost prin ce am făcut şi nu prin altceva. El rămâne cu hârtia cu zero, iar eu cu pupatul”, a mai declarat Titu Bojin.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT

Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat…

29 de minute ago

Și-a găsit sfârșitul brusc, într-o stație de tramvai

Luni dimineața, în jurul orei 09:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că…

37 de minute ago

Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp

Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii…

41 de minute ago

Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul

Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul…

53 de minute ago

Ce influenţe pot avea alegerile din Bucureşti asupra Timişoarei

Or fi miticii şmecheri, dar nu sunt proşti. Mă rog, al doilea enunţ nu ştiu…

O oră ago

Se poate! Baschetbaliștii Timișoarei au învins după un meci spectaculos, în prelungiri, bronzul ediției trecute

La meciul 10 al echipei din acest sezon și la al 401-lea pentru antrenorul Dragan…

O oră ago