Social

DRDP Timişoara devine ţinta comentariilor acide după ce a instalat indicatoare de prezenţă a animalelor pe autostradă

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara a devenit ţinta unor comentarii extrem de acide, după ce pe internet a fost prezentată montarea de către instituţie a unor semen de circulaţie care avertizează prezenţa animalelor pe lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva, inaugurat de puţin timp. Vă reamintim că acest lot a fost deschis în regim de drum naţional, aşa cum spuneau oficialii Direcţiei, cu limitări drastice de viteză şi tonaj.

Comentariile postate de internauţi la informaţia publicată pe Facebook sunt extrem de dure, oamenii acuzând faptul că nici acum nu s-au montat plasele de protecţie la animale Şi asta deşi au trecut luni bune de când lotul a fost „preluat” de la constructor, în urma unui imens scandal, atunci când se ajunsese la un stadiu de construcţie de aproximativ 98%, contractul fiind reziliat.

„Pe sectorul de autostradă A1, între Ilia și Holdea, au fost montate indicatoare de avertizare a pericolului prezenței animalelor. Reamintim! Circulația pe Lotul 3 Lugoj – Deva, între Ilia și Holdea, se face cu restricții de viteză și tonaj. Restricțiile de viteză au fost impuse și din cauza posibilei prezențe a animalelor. Aceste restricții de viteză sunt: viteza maximă de până la 80 km/h; viteza maximă de 50 de km/h, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, mâzgă sau circulația pe durata ploilor torențiale; viteza maximă de 60 de km/h pe zona podului peste râul Mureș (rampe şi pod principal, între km 68+500 şi km 69+500), pe zona podurilor de pe autostradă de la nodul Ilia (poduri şi rampe între km 76+100 şi km 77+000), respective pe zona podului de pe autostradă de la nodul Dobra (pod principal şi rampe între km 67+000 şi km 67+500)”, se spunea în textul aferent postării.

Iar aceasta a adunat deja zeci de comentarii din partea şoferilor extrem de revoltaţi de situaţie.

„De ce animale? Nu există gard de protectie ca aceste animale să nu intre pe carosabil? E mai ieftin un indicator decât gard”, se întreabă unul dintre internauţi, iar răspunsul vine din partea DRDP Timişoara: „Există zone unde este necesară completarea cu plasă, unde gardul nu este complet închis ori nu este îngropat și animalele mici pot trece pe sub acesta. Deficiențele au fost menționate în expertiza tehnică. Este unul dintre motivele pentru care, încă de la deschiderea lotului, în 23 decembrie 2019, s-au anunțat restricțiile de viteză menționate și în această postare”.

Revolta continuuă şi o altă persoană acuză din nou: „Și voi din august până acum nu ați reușit să puneți niște plase?… Sau poate că nu puteați pune plase că vezi doamne o sa pice prost la arbitraj. Ferească sfantu’ să pierdeți procesul cu cei de la Comsa, că nu știu cine va mai scăpa. Oricum lucrarea celor de la Ipergilio pe A1 nu se compară cu ce au făcut cei de la Comsa”.

Iar comentariile continuă, în nota acidă de mai sus:

„Nu au pus ca în caz de ceva să fie de vină ca de obicei în România mortul… clasic… şi de asemenea când are chef rutiera din zonă să şi poată face targetul la amenzi… clasic românesc…”

„Unde-i gardul de protecție? Păi ăla e drum județean sau autostradă?”

„Cică autostradă. Nu puneți și niște limitatoare din alea pe jos? De cauciuc?”

„Sunteti NESIMTIŢI să puneţi indicatoare în loc de gard de protecţie? Care este rolul unui asemena gard? În primul rând împiedică intrarea animalelor mari, care odată intrate în coliziune cu un autoturism în mișcare, pot produce nu doar pagube ci chiar victime omenești.”

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

56 de minute ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

2 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

4 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

4 ore ago

În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare…

4 ore ago

Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa…

5 ore ago