Administratie

Drumul spre Sânandrei va fi lărgit la patru benzi, iar licitația ar putea avea loc în 2020

Reprezentanții Consiliului Județean Timiș vor face patru benzi de la drumul național care „vine” din Timișoara, din direcția Căii Aradului, spre Sânandrei. Anul acesta ar putea avea loc licitația pentru execuția lucrărilor la tronsonul care ține de la DN 69 la Sânandrei – DJ 692.
Tronsonul de drum era unul „în plan” de mai mult timp, iar președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra a anunțat că anul acesta, dacă lucrurile merg conform planului, s-ar putea face licitația pentru lărgirea acestui tronson, care va avea și pistă de biciclete.
⁰„Vin cu vești excelente legate de lărgirea la patru benzi a sectorului de drum județean Timișoara (DN69) – Sânandrei, tronson care va avea și pistă de biciclete. Iată, unul dintre angajamentele pe care mi le-am luat în fața cetățenilor, la dezbaterea publică din toamna lui 2019, prinde contur. Proiectul este inclus pe lista de investiții a Consiliului Județean Timiș, de anul acesta. Dacă toate lucrurile merg bine, anul acesta putem scoate la licitație execuția lucrărilor”, a scris președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra pe facebook.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

58 de minute ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

4 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

7 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

8 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

8 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

8 ore ago