Primăria Timişoara

Nicolae Robu şi OAR nu se înţeleg asupra complexului MultipleXity: Nu suntem la un concurs cine o întinde mai mult

Primarul Nicolae Robu insistă ca măcar o primă parte din proiectul MultipleXity să fie pornit în acest an, cu finalizare la începutul anului 2021. Aceasta, în ciuda anunţului reprezentantului Ordinului Arhitecţilor, care se ocupă cu organizarea concursului de soluţii pentru acest centru, spunea că realizarea proiectului va dura cel puţin până la începutul anului viitor.

Proiectul centrului multifuncţional MultipleXity a intrat în perioada concursului de soluţii pentru stabilirea modului cum va arăta după reabilitarea clădirilor preluate de STPT şi, eventual, altora noi.
„În data de 25 ianuarie 2020 s-a lansat în mod oficial cel mai mare concurs de soluții organizat de Primăria Timișoara, pentru MultipleXity. Iată, suntem în linie dreaptă, sper să avem succes cu acest concurs de soluții și cât se poate de repede, în data de 15 aprilie, să ni se dea idei valoroase, soluții mai bine zis, pentru realizarea acestui obiectiv”, a anunţat Nicolae Robu.
O veste care pare una bună, problema apare ulterior, referitor la durata lucrărilor şi momentul în care acestea pornesc. Robu spune că la jumătatea acestui an decizia proiectării va fi luată, în timp ce cei de la OAR spun că aceasta va avea loc la începutul anului viitor. După şedinţa de plen a Consiliului Local Timişoara, reprezentantul OAR spunea că după finalizarea concursului de soluții, termenul fiind 15 aprilie, mai este nevoie de întocmirea detaliilor de execuție, care ar urma să fie finalizate de abia la începutul anului viitor. Iar de aici apar neconcordanţele, primarul spune că nu concepe aşa ceva, iar cel puţin o parte din lucrări să fie gata la începutul anului viitor.
„Câştigătorul trebuie să vină cu soluţiile concrete. Asta e părerea lor, ei trăiesc într-o lume care are o anumită viteză, noi avem o altă viteză. Nu o să acceptăm să stea şase luni să elaboreze detaliile de execuţie. Ei (n.r. OAR) au fost câştigătorii licitaţiei pentru desemnarea câştigătorului, dar nu o să stăm şase luni. Colaborarea e foarte dificilă. Noi suntem beneficiem, noi plătim, oraşul are nevoie de obiectiv. Discuţiile au fost clare ca în 2021, în prima parte, acest centru să intre în exploatare. Noi avem nişte clădiri acolo, trebuie doar reabilitate. Dacă sunt clădiri noi în proiect se pot realiza, nu suntem absurzi. Dar nu putem concepe ca nimic din acest centru să nu fie funcţional în 2021. O să stabilim cu ei, organizatorul concursului de soluții. Arhitectul poate spune ce vrea el, dar face ce vrea beneficiarul. Nu suntem aici la un concurs de genul cine o întinde cel mai mult”, a subliniat, nervos, Nicolae Robu.
Primarul a admis că nu poate estima cât va costa la final lucrarea. Pentru aceasta va trebuită realizată documentaţia, dar un cost final se va putea stabili câţi bani se vor cheltui doar la finalul investiţiei.
„Nu ştim ce valoare va avea acel obiectiv. Vom ştii cât ne va costa atunci când vom trage linia finală, când se va încheia licitaţia”, a mai subliniat Robu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Campioana din Cluj a tremurat până în ultima secundă pentru victorie, în faţa unei Timişoare renăscută în ultimul sfert

Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de…

50 de minute ago

Accident fără victime, dar cu pagube şi multe surprize… neplăcute

Un accident banal, care putea fi însă unul cu consecinţe nefaste a scos la suprafaţă…

3 ore ago

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru…

5 ore ago

Alfred Simonis anunță discuții cu Dominic Fritz pe tema impozitelor locale. Solicitarea: reducerea treptată a impozitării, an de an

La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul…

8 ore ago

Primăria Timișoara scanează din aer, cu inteligența artificială, cimitirele din Timișoara

Primăria Timișoara scanează din aer, folosind inteligența artificială, cimitirele din Timișoara. Deși i s-a transmis…

9 ore ago