Social

A fugit cu maşina de poliţişti şi s-a oprit în… gardul unei biserici. Acum e “parcat” în arest

Un adevărat record a fost stabilit de un bărbat din Denta. După ce sâmbătă, pe numele lui au fost întocmite trei dosare penale pentru conducere fără permis, duminică dimineaţa a fost protagonistul unei urmăriri ca-n filme. A ajuns însă în gardul unei biserici din Denta, iar apoi în arestul Poliţiei Timiş.

Duminică dimineaţa echipajele din cadrul Secţiei de Poliţie nr 3 din Timişoara au încercat să oprească un automobil marca Opel, care circula pe Calea Şagului. Şoferul maşinii nu a oprit, astfel că poliţiştii au plecat în urmărirea lui. L-au ajuns din urmă abia după mai bine de 40 de kilometri, în oraşul Denta. Acolo unde şoferul turbulent a ieşit de pe carosabil şi a intrat în gardul unei biserici. N-au fost victime, doar pagube materiale.

Odată imobilizat, poliţiştii au aflat cu mare uimire că pe numele individului, identificat drept I.G P, 28 de ani, din Denta, au fost întocmite trei dosare penale pentru conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere. Şi asta nu mai departe decât în ziua precedentă, sâmbătă 8 februarie. Poliţiştii au luat legătura cu procurorul de caz, iar “vitezomanul” fără permis a  ajuns în arestul Poliţiei Timiş, pentru cel puţin 24 de ore.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Timișul, solicitat să devină partener în dezvoltarea zonei de schi de la Semenic. Se va face dezbatere publică

Pe adresa Consiliului Județean Timiș a sosit o solicitare din partea omologilor din Caraș Severin…

5 minute ago

Dominic Fritz acuză dublul limbaj al lui Sorin Grindeanu: “Zici una și faci alta”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, acuză inconsecvenţa lui Sorin Grindeanu, după ce liderul PSD a anunţat…

36 de minute ago

Când alegătorii PSD sunt mai inteligenţi decât… liderii PSD

În plină campanie PSD de „ieşire de la guvernare”, INSCOP a publicat un sondaj de…

3 ore ago

La Urseni, comuna Moşniţa Nouă, se va ridica o şcoală modernă cu bani europeni

În  localitatea Urseni, comuna Moşniţa Nouă, urmează să fie ridicată, cu bani europeni, o nouă…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 27 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago