Primăria Timişoara

Nicolae Robu nu se mai vede ministru al Educaţiei, se va dedica exclusiv administraţiei locale

Nicolae Robu, actualul primar al Timişoarei, vrea să arate că e dedicat total postului de primar al oraşului. El sublinază că nu se mai vede nici ministru al Educaţiei, nici şef la Politehnică, instituţie unde a decis chiar să nu mai influenţeze deloc viaţa academico-studenţească!

Administraţia locală este domeniul în care Nicolae Robu vrea să se manifeste în următorii ani. După ce a declarat deja că are spirit tânăr şi e plin de energie pentru a-şi face treaba, edilul-şef a subliniat că nu se mai vede în postura de ministrul a Educaţiei, dar nici şef la Universitatea Politehnica Timişoara, unde a fost cel mai tânăr prorector, atunci când avea barbă şi plete, fiind un „atipic” al vremii.

„Ministrul Educaţiei, nu mă mai văd în această postură. Am dat tot ce am putut şi era de dat pentru învăţământ ca şi rector şi prorector, e rândul altora, al tinerilor! Am decis să nu mai manifest niciun fel de influenţă la UPT, să las pe alţii, acum e altă generaţie”, a declarat Robu.

El spune că e gata să se dedice în continuare din plin pentru bunăstarea şi dezvoltarea oraşului pe care îl conduce în prezent.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

45 de minute ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

3 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

5 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

5 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

5 ore ago