Sănătate

Noi tratamente în terapia cancerului – dezbatere la Timișoara. Sute de specialiști în oncologie și radioterapie participă la eveniment

Despre cancer și metodele noi de tratament se va vorbi la conferința organizată la Timișoara de Asociația OncoHelp. Aproximativ 400 de medici oncologi, radioterapeuți, hematologi vor fi prezenți la conferința „Imunoterapia cancerului”.

Conferința se desfășoară în intervalul 20 – 23 februarie, iar la eveniment participă 66 de speakeri. Sunt aproape 400 de participanți, medici specialiști, care au spus „prezent” la acest eveniment. La conferință se va vorbi despre noutățile apărute în domeniul terapiilor imune în România. Imunoterapia reprezintă cel mai nou tratament inovator în lupta împotriva cancerului. Prin imunoterapie este activat sistemul imunitar al pacientului bolnav de cancer, astfel încât acesta devine capabil să recunoască celulele tumorale și să le distrugă.

Pe parcursul a patru zile, între 20-23 februarie 2020, Conferința “Imunoterapia cancerului” se desfășoară, ca și în anii precedenți, la Hotel Timișoara și adună laolaltă oncologi din toate colțurile țării. Anul acesta am invitat din nou personalități de marcă ce vor evidenția progresele rapide ale terapiilor imune, sub forma unor prelegeri și discuții interactive. Sunt anunțate oficial patru dezbateri incendiare, în care combatanții vor lupta cu îndârjire pentru supremația propriilor convingeri. Desigur, orice alte dezbateri la sfârșitul prelegerilor sunt binevenite” a declarat doctorul Șerban Negru – Asociația OncoHelp.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

10 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

11 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

13 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

14 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

15 ore ago