Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara a decis efectiv suspendarea cursurilor pentru studenţii care au cursurile în limbi străine, Universitatea Politehnica Timişoara ia, la rândul ei, măsuri de protecţie împotriva coronavirusului. Nu vorbim despre întreruperea cursurilor ci despre trimiterea la verificări a studenţilor şi angajaţilor.
Printr-un document semnat de rectorul Viorel Şerban, angajaţii şi studenţii UPT sunt trimişi la medic şi puşi să completeze un formular special, dacă s-au aflat în zonele aflate în supraveghere, în Italia.
Astfel, studenţii sunt orientaţi spre Policlinica Studenţească, iar angajaţii la Cabinetul de Medicina Muncii. Dacă cei în cauză au fost în zonele italiene respective vor rămâne în carantină autoimpusă.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…