Sport

ACS Poli, în haine noi și cu multe speranțe înainte de începerea returului

ACS Poli și-a continuat decăderea și în turul Ligii a 3-a, unde se clasează momentan pe loc de retrogradare. Situația nu este imposibilă, cred cei ce se ocupă de destinele fostei prim-divizionare și toți de la club visează în salvare, dar și în continuitate.

„Nu vreau să-mi aduc aminte de ce s-a întâmplat în trecut, mă concentrez la prezent, iar până în vară vrem ca acest club să scape de retrogradare. Vreau să urez sportivilor noştri mult succes, atât celor noi, cât şi celor vechi, căci ne aşteaptă un program infernal. Am adus nouă-zece jucători cu experienţa primelor trei ligi, iar chiar dacă ne este foarte greu, salvarea nu este un obiectiv imposibil de realizat. Totodată, îmi doresc să accentuez faptul că aproape toţi jucătorii care au plecat de la Poli, au plecat sub formă de împrumut, iar ei sunt valoroşi pentru acest club”, a spus Petru Mușat, administratorul special al clubului „insolvent”.

Antrenorul principal Silviu Bălace a discutat despre pregătirea din această iarnă: „Ne-am adunat destul de greu, dar am reuşit să ne regrupăm şi ştim că ne aşteaptă un retur foarte dificil. Am făcut o pregătire bună, pe plan local, cu câte un antrenament pe zi. Majoritatea jucătorilor au răspuns pozitiv la aceste antrenamente, asta s-a văzut şi în jocurile amicale, unde dincolo de câteva dezamăgiri, am reuşit să arătăm bine ca posesie a mingii, ca agresivitate. Jucătorii nou-veniţi, deşi sunt unsprezece, s-au integrat destul de bine în sistemul nostru, graţie experienţei pe care o au. Ne dorim să jucăm un fotbal energic şi pozitiv, acest spirit de a juca cu inima a lipsit pe alocuri. Aş vrea să dezvoltăm un joc spectaculos, dar nu ne aşteaptă meciurile, ne trebuie neapărat puncte. Cred că toată lumea a înţeles mesajul pe care l-am transmis, că ne-am asumat venirea la această echipă şi că nu se va plânge nimeni de situaţia actuala. Suntem puţini, dar suntem puternici, suntem ambiţioşi. Trebuie să ieşim din această zonă a clasamentului care nu ne face cinste, căci suntem Poli şi toată lumea ne judecă prin prisma acestui fapt”.

Echipa are și un nou sponsor tehnic, care a venit cu seturi întregi de echipamente pentru jucători și staff.

Lotul echipei bănățene pentru retur este următorul:

Portari: M. Gakos (Ghiroda), Popeţ , Cr. Toma (Topolovăţu Mare),
Fundaşi: Bilia (Dumbrăviţa), Foca (Dumbrăviţa), R. Popa, Plută (LPS Banatul), Rosenblum (Cermei), Turdean
Mijlocaşi: M. Călin (Cermei), Daminuţă (Virtus Cupello), Dincă, Dorobanţu, Mitre, Iseini, P. Peter (Luceafărul Oradea), Românu, Sporin
Atacanţi: Buzdugan (Maşloc), Daminescu, Sevici, M. Staicu (Ripensia), Toboşaru

Antrenor principal: Silviu Bălace
Antrenor secund: Răzvan Ionilă
Antrenor cu portarii: Gheorghe Stoianov
Organizator de competiţii: Csaba Peter

Poli joacă primul meci în noua formulă pe 6 martie, de la ora 15, pe Electrica contra Fortunei Becicherecu Mic.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Aveți grijă la apometre! Fără a fi izolate pot îngheța

Aquatim readuce în atenția clienților o serie de recomandări importante pentru protejarea instalațiilor de apă…

51 de minute ago

Lucrări complexe la Liceul Henri Coandă. Investițiile depășesc 30 de milioane de lei

Lucrările de reabilitare efectuate la campusul Liceului Henri Coandă sunt în curs de derulare. Investiția,…

54 de minute ago

Judecătorii CCR puşi de PSD blochează încă o dată reforma pensiilor speciale ale magistraţilor

Curtea Constituţională nu a luat nici astăzi o decizie pe legea privind pensiile magistraților, după…

2 ore ago

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

3 ore ago

Mașină răsturnată într-un canal, în Timiș. Mai multe victime din cauza unui șofer beat

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a condus un autoturism pe DN 59B,…

3 ore ago

Ultimele condamnări sonore în Timiș au fost pentru finanțarea clubului Poli Timișoara. Iosif Armaș e bine-mersi

Nu cunosc mulți condamnați penal, dar câțiva au ajuns să tragă ponoase ajutând-o pe Poli.…

6 ore ago