Arhiva pentru eticheta: Fortuna Becicherecu Mic

Despărțire de antrenori la finele unui play-off slab

Despărțire de antrenori la finele unui play-off slab

După un sezon regulat bun, care găsea echipa Fortuna Becicherecu Mic pe podium, mai exact pe locul secund, au urmat partidele decisive din play-off. Aici rezultatele au fost mult sub așteptări, doar trei victorii, o remiză și șase înfrângeri, iar gruparea timișeană a încheiat doar pe 4, fiind eliminată și în optimile Cupei. Rezultatele slabe

Fortuna

Fortuna, final de sezon cu gust amar! Eşec la scor pe teren propriu

Duminică s-a desfășurat ultima etapă a sezonului din Liga 1 Feminin, în care Heniu Prundu Bârgăului și Piroș Security Arad s-au duelat de la distanță pentru titlul de vicecampioană. Fortuna Becicherecu Mic era pe locul 4 şi nu putea urca mai sus indiferent de rezultate. Aflată la egalitate de puncte (39) cu Heniu Prundu Bârgăului,

Adversari grei pentru echipele din Timiș la baraj

Federația Română de Fotbal a stabilit astăzi, joi, 13 mai, la Casa Fotbalului, tragerea la sorţi a programului celei de-a doua etape a barajului de menţinere / promovare în Liga 3. În această fază se întâlnesc 21 de campioane județene și cele mai slabe 21 de echipe din acest sezon de Liga 3 încheiat înainte

Fortuna Becicherecu Mic

Fortuna, în cădere liberă. Echipa din Becicherecu Mic a „căzut” de pe podium

După ce au avut etapă de pauză de Paște, fetele din Liga 1 feminin s-au reîntors pe teren. Astăzi s-au jucat partide importante din play-off, dar și din play-out. Heniu Prundu Bârgăului a câștigat la limită, scor 1-0, duelul de pe propriul teren cu Fortuna Becicherecu Mic. Aflate la a treia înfrângere din play-off, timișorencele

Fortuna a ajuns pe locul 2 deşi a făcut doar o remiză albă în Harghita

După o pauză de aproape o lună, Liga 1 Feminin s-a reluat cu etapa a treia din play-off/play-out! În cel mai tare meci al rundei, Vasas Femina Odorhei și Fortuna Becicherecu Mic au încheiat la egalitate, fără goluri. Dacă în sezonul regular Fortuna Becicherecu Mic s-a impus cu 2-1 în disputa de pe teren propriu

Fortuna nu a avut milă. Scor de maidan în Cupa României

Faza 16-imilor de finală din Cupa României la fotbal feminin a propus și un derby inter-județean. Fortuna Becicherecu Mic a venit la „oraș” pentru a juca împotriva ASU Politehnica, chiar pe terenul Știința. Gruparea alb-violetă numai ce și-a început drumul în liga secundă, unde evoluează în premieră în acest eșalon, în timp ce Fortuna trage

Eşec amar la Arad! Fortuna pierde meciul, dar şi locul 2

În prima etapă a play-off-ului Ligii I, Fortuna Becicherecu Mic a întâlnit în deplasare echipa Piroș Security Arad. Echipa bănăţeană nu a reușit să își ia revanșa pentru meciul pierdut din ultima etapă a turului, cele trei puncte rămânând și acum la Arad. După ce în primele 20 de minute Șodinca și Colesnicenco, respectiv Olariu

fotbal feminin

Fortuna începe play-off-ul la Arad. Meciul se poate vedea pe internet

Liga 1 Feminin se reia cu play-off și play-out, iar marea noutate este că un meci pe etapă se va vedea pe FRF TV. Derby-ul primei etape a play-off-ului Ligii 1 Feminin este, fără îndoială, confruntarea dintre Piroș Security Arad și Fortuna Becicherecu Mic, duel programat duminică, 14 martie, de la ora 12.00, joc ce

Fortuna Becicherecu Mic

Fortuna învinge Vasas și va termina sezonul regulat pe locul secund

Etapa a 11-a din Liga 1 Feminin s-a desfășurat pe parcursul a două zile, ultimele trei partide disputându-se joi, 19 noiembrie. Fortuna Becicherecu Mic a câștigat confruntarea cu Vasas Femina Odorhei, scor 2-1, pe teren propriu, și a revenit pe a doua poziție în clasament. Scorul etapei a fost înregistrat la Arad, unde echipa locală

Fortuna Becicherecu Mic

Ultima etapă a sezonului regulat la fotbal feminin va stabili și ocupanta locului doi din Liga 1

Liga 1 Feminin programează în aceste zile meciurile rundei cu numărul 11, ultima a turului și, totodată, ultima din acest an. Joi de la ora 11.00 e programat derby-ul dintre Fortuna Becicherecu Mic și Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. În cazul unui succes, Fortuna va trece pe locul secund în clasament. După patru victorii consecutive, Fortuna

Fortuna Becicherecu Mic

Fortuna a bifat o victorie muncită şi a urcat pe locul secund

Miercuri s-au desfășurat cinci partide din cadrul etapei cu numărul 9 a Ligii 1 Feminin. Derby-ul rundei s-a jucat la Cluj, acolo unde “U” Olimpia Cluj și-a trecut în cont a opta victorie din tot atâtea meciuri jucate în actuala ediție a campionatului: 1-0 cu Heniu Prundu Bârgăului. În Teleorman, Fortuna Becicherecu Mic s-a impus

Fortuna fotbal fete

Fortuna, scorul etapei și locul 2 în clasament

Duminică s-au desfășurat patru meciuri din cadrul etapei cu numărul 6 din Liga 1 Feminin. Două partide nu s-au putut disputa din cauza confirmării unor cazuri de COVID-19. Scorul etapei a fost stabilit de Fortuna Becicherecu Mic, 11-0, în partida jucată pe teren propriu în compania Asociației Fotbal Club Fair-Play. Shara Pera, jucătoarea Fortunei a

Fortuna începe noul sezon de prima ligă în Banat! Două echipe s-au retras deja din prima ligă feminină

Ca urmare a retragerii a două echipe înaintea startului Ligii 1 la fotbal feminin, a fost refăcută tragerea la sorți pentru stabilirea programului competițional, care va începe în septembrie. CS Școală de Fotbal Luceafărul Filiași și Clubul Sportiv Școlar Târgoviște au înștiințat FRF că nu vor evolua în sezonul 2020-2021 al Ligii 1 feminin. Prin

Nadejda Colesnicenco

După Laura Rus, Fortuna mai face un transfer foarte important

Nadejda Colesnicenco, titulară în naționala Moldovei, este noua jucătoare a Fortunei Becicherecu Mic! „Nadin”, cum i se zice, are 24 de ani proaspăt împliniți, și vine să întărească linia de mijloc a echipei noastre. A început fotbalul ca majoritatea fetelor, cu băieții în spatele blocului. Originară din Bender (Rep. Moldova), a început să joace în

Politehnica îşi face o a doua echipă, care va evolua în Liga 3 cu ajutorul Fortunei

La Rectoratul UPT s-a semnat un acord între cluburile Politehnica Timişoara şi Fortuna Becicherecu Mic. Prin acesta, marea majoritate a componenţilor grupei de juniori născuţi în anul 2003 a clubului alb-violet vor evolua în sezonul următor pentru formaţia timişeană din Liga 3. „E un pas important pentru aceşti tineri, mai ales că sunt o generaţie

Top