Administratie

Atenționare de la Garda de Mediu Timiș: Este foarte important, mai ales în această perioadă, ca deșeurile generate din orice activitate să fie colectate separat

În contextul evoluției epidemiologice a noului tip de coronavirus COVID-19, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția tuturor agenților economici și persoanelor fizice asupra necesității gestionării corespunzătoare a deșeurilor, care, în situația actuală, capătă o importanță covârșitoare asupra sănătății populației.

Cei de la Garda de Mediu Timiș transmit că este foarte important, mai ales în această perioadă, ca deșeurile generate din orice activitate să fie colectate separat și stocate temporar, în condiții adecvate, până la preluarea de către operatorii economici autorizați.

Garda de Mediu Timiș transmite că este total interzisă incendierea deșeurilor, abandonarea acestora precum și amestecarea deșeurilor periculoase cu cele nepericuloase.

„Avertizăm că, ori de câte ori vor constata asemenea fapte, comisarii Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Timiș vor aplica sancțiunile contravenționale cele mai severe prevăzute de lege și vor dispune măsurile legale pentru remedierea neconformităților. Precizăm că incendierea și/sau abandonarea deșeurilor în zone nepermise se sancționează cu amenzi cuprinse între 20.000 lei și 40.000 lei, pentru persoane juridice și de la 3.000 lei până la 6.000 lei pentru persoane fizice, conform prevederilor Legii nr.211/2011 privind regimul deșeurilor”, transmite Alina Călușeru, comisar-șef al Gărzii de Mediu Timiș.

În cazul săvârșirii faptei de abandonare a deșeurilor, legea prevede și sancțiunea complementară de obligare a contravenientului să ridice deșeurile abandonate, să curețe terenul și să elimine deșeurile prin societăți specializate autorizate. Toate costurile legate de îndeplinirea măsurii complementare vor fi suportate de contravenient.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Noi succese ale echipei de studenți ai Facultății de Drept Timișoara

Echipa Facultății de Drept Timișoara a participat, în perioada 6–8 martie, la Atena, la runda…

7 ore ago

Timişoreanca Adina Szitar este noua şefă a Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). A fost propusă de USR şi înlocuieşte o PSD-istă

La propunerea USR, timişoreanca Adina Szitar a fost numită astăzi în funcția de inspector general…

9 ore ago

Primăria Ghiroda le aminteşte organizatorilor de evenimente de obligaţia privind plata impozitului pe spectacole

Primăria Comunei Ghiroda le transmite operatorilor economici, organizatorilor de evenimente și tuturor persoanelor care desfășoară…

10 ore ago

Se reia circulația vaporașelor pe Bega

Societatea de Transport Public Timișoara anunță reluarea transportuuil public pe apă pe canalul navigabil Bega,…

11 ore ago

Viitorul energiei, întors pe toate fețele la UPT în cadrul conferinței „AIEE Talk – Cariera în industria energetică”

Interes major pentru un subiect important de viitor! Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit conferința „AIEE…

13 ore ago

La Muzeul Satului Bănățean Timișoara s-a terminat reorganizarea. Se redeschide pentru public, de duminică

Închis pentru public la scurt timp de la numirea unui nou director, în persoana lui…

15 ore ago