Sport

Coronavirusul amână și rugby-ul, care trebuia să reînceapă în aprilie

Colegiul Director al FRR a decis, ţinând cont de situaţia actuală în care se afla România şi de instituirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării, amânarea începerii returului SuperLigii CEC Bank şi a returului Diviziei Naţionale de seniori până la noi dispoziţii ale autorităţilor competente privind starea de urgenţă. Returul Superligii era programat pe 4 aprilie, Timișoara urmând a juca la Buzău.

Alin Petrache, președintele Federației a avut și un mesaj pentru aceste vremuri: ”Sperăm că vom putea să găsim împreună soluţiile potrivite, astfel încât viaţa să meargă mai departe în nişte coordonate relativ normale. Dorim să transmitem mesajul nostru de solidaritate partenerilor noştri, cei care ne sprijină să putem la rândul nostru să oferim suport celor care depind de noi. Ştim ce eforturi fac aceştia şi îi asigurăm că întreaga lor contribuţie este folosită cu maximă chibzuinţă”.

Petrache a ţinut să îşi manifeste aprecierea pentru eficienţa cu care autorităţile statului gestionează criza şi ”modul empatic de abordare” şi a transmis recunoştinţă ”personalului militar şi medical”, ”primii şi cei mai importanţi apărători ai noştri în această luptă”.

”Sunteţi mai puternici decât credeţi! Sperăm să ne revedem în curând, cu bine, pe arenele sportului cu balonul oval. Până atunci, aveţi grijă de voi şi de cei dragi!”, se arată în încheierea mesajului transmis de preşedintele FRR.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

20 de minute ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

3 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

5 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

8 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

8 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago