Nicolae Robu, ultimul ocrotitor al Timişoarei. Şi al kitsch-ului urban

Trăgându-şi cea mai gravă expresie din dotare, de parcă era Winston Churchill anunţând continuarea războiului cu Germania, primarul Nicolae Robu a ţinut neapărat, în urmă cu vreo două seri, să se adreseze direct timişorenilor. După ce şi-a ridicat cuvenitele şi absolut nelipsitele auto-osanale, Robu s-a referit la puhoiul de români care se aflau la graniţă, aşteptând să intre în ţară. Cutezător, cu pieptul bombat, Robu le-a spus acestor români că n-au ce căuta în Timişoara şi să-şi vadă de treaba lor. Ba, i-a mai ameninţat şi cu braţul său armat, brava Poliţie Locală a Timişoarei.

“Așadar, fraților, repet, indiferent din ce județ sunteți, de ce etnie aveți, din ce țară veniți, etc., fraților, pe repede înainte spre casele dv., fără cazări prin hotelurile din Timișoara (…) Poliția Locală este mobilizată de mine la maxim să monitorizeze toate mașinile care intră în oraș, prin patrulare, razii (…)”, a pozat Robu în ultimul apărătore al Timişoarei în faţa hoardelor năvălitoare. De la Flavius Aetius încoace, parcă n-a mai avut lumea civilizată un asemenea ocrotitor.

Şi nu puţini au fost timişorenii, care s-au simţit, de această dată, cu adevărat apăraţi: “Ce bine le zice!”. Chiar unii care erau adversarii lui Robu nu s-au sfiit să spună că primarului nostru i-au crescut din neant nişte chestii la care spaniolii le spun cojones.

Ceea ce a făcut însă Robu, departe de-a fi un gest temerar, a fost un teatru ieftin şi caraghios cu o extrem de mare doză de populism electoral. De ce? În primul rând contextul. Se ştie, în societatea românească a apărut, în ultimul timp, o imensă falie, existând nenumărate voci care îi acuză panicard pe românii care vin din străinătate că ne-au adus „COVID”-ul pe cap. Nu spun că nu-i adevărat, sunt atâţia nesimţiţi printre cei care s-au întors acasă, că nu ar încăpea într-o puşcărie. Dar dacă am face o comparaţie cu câţi oameni au îmbolnăvit un miliţian cu pensie specială, başca angajat la o primărie de sector şi un senator PNL, nu ştiu cine ar câştiga.

În fine, Robu a apăsat puternic pedala populistă exact pe această teamă şi nelinişte faţă de „străinii” (tot români) care ne îmbolnăvesc pe noi, românii băştinaşi, care nu ne-am părăsit ţara. Problema e alta, iar Robu o ştia atunci când făcea apel la apărarea Timişoarei. Oamenii ăia care au intrat în ţară, buni sau răi, infectaţi sau nu, nu aveau cum să ajungă în Timişoara, decât în cazul în care sunt… timişoreni. Procedura era şi este foarte strictă. Însoţiţi de jandarmi şi poliţişti aceştia erau şi sunt duşi în judeţele unde îşi au domiciliu. Deci nu se punea problema să umble de capul lor pe unde au chef sau să ocupe Timişoara. Lucrurile sunt extrem de clare în privinţa asta. Aşadar, marele ocrotitor Robu ne apăra de un pericol inexistent. Sau, amintind de un banc dintr-o altă epocă, Robu a jucat rolul ilegalistului comunist care se ascundea, deşi nu-l căuta nimeni. Dar electoral a punctat…

În altă ordine de idei, câteva cuvinte despre deja faimosul trotuar din faţa Palatului Dicasterial, despre care Robu spune că e foarte frumos. Şi poate are dreptate, o fi frumos, dar nu acolo. Nu trebuie să ai un simţ estetic foarte dezvoltat, nu trebuie să ai studii de urbanism, ca să realizezi că acel trotuar nu se încadrează lângă clădirea respectivă. E ca nuca în perete. Sau ca să fiu mai plastic, e ca şi cum ai bea un vin nobil, vechi de 80 de ani, amestecat cu cola, „rafinament” al cărui adept este indiscutabil şi primarul Timişoarei.