politia amenzi
Poliția, armata, jandarmii sunt pe străzi de când a fost emisă Ordonanța Militară care interzice circulația fără un motiv bine întemeiat. Fiecare zi însă nu se lasă fără amenzi consistente.
În ultimele 24 de ore, polițiștii timișeni au aplicat 511 sancțiuni contravenționale în valoare de 900.780 de lei pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, conform Ordonanței Militare. Și jandarmii din Timiș au dat 36 de amenzi, în valoare de 7.700 de lei pentru nerespectarea acestei măsuri.
Pe de altă parte, forțele de ordine au dat trei amenzi, în valoare totală de 12.500 de lei, celor care au ieșit din izolare, deși trebuiau să stea la domiciliu 14 zile. Numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu, în Timiș, a ajuns la 1.909.
Poliția și Poliția Locală au verificat sâmbătă, 28 martie, 2.352 persoane din Timiș cu privire la respectarea măsurilor de izolare și carantină. Conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivel național, Poliția și Jandarmeria au aplicat 5.393 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare și carantină.
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că se acordă o reducere de 𝟓𝟎 % la impozitul pe…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 12.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, este convins că PSD nu va ieşi la guvernare, în…
Zona din cartierul Dâmbovița de aproape 2 hectare, aflată în jurul lacului Balaurul, va fi…
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…
În județul Timiș, sub coordonarea Prefecturii, au fost declanșate o serie de controale în teren,…