Timişoara şi Clujul au avut singurele pieţe imobiliare cu creşteri de preţuri, în luna februarie

Piaţa imobiliară timişoreană se dovedeşte, în continuare, una dintre cele mai stabile din ţară. Luna februarie a adus o nouă majorare a preţurilor practicate de cei care doresc să renunţe la proprietăţile deţinute, dar vorbim de o creştere de doar puţin peste un procent, la apartamentele vechi, şi puţin mai mare, la cele noi.

La nivel naţional, după un avans de 0,4% în prima lună a anului, în cea de-a doua pretențiile vânzătorilor de apartamente (noi și vechi) s-au majorat cu 1,6%. Potrivit Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară pentru o asemenea unitate locativă a ajuns la 1.367 de euro pe metru pătrat util la finele lui februarie, față de 1.346 de euro pe metru pătrat la finele lui ianuarie. Comparativ cu perioada similară din 2019, când un apartament putea fi achiziționat cu 1.233 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu 10,9% mai mare. Interesant este că, în ciuda tendinței general ascendente de luna trecută, patru dintre cele șase mari centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, inclusiv Bucureşti, au consemnat scăderi de preț – iar acestea au fost susținute exclusiv de segmentul rezidențial nou.
Timişoara este, alături de Cluj-Napoca, al doilea mare centru regional în care suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat în februarie față de ianuarie. În cazul de față, creșterea a fost mai redusă: +1,3%, de la 1.276 la 1.292 de euro pe metru pătrat util. În acest context, nivelul actual de preț este cu 5% mai mare decât cel valabil în urmă cu un an, respectiv 1.230 de euro pe metru pătrat. Pe piața timișoreană, scumpiri au fost consemnate luna trecută atât pe segmentul apartamentelor vechi (un plus de 1,1%, de la 1.281 la 1.295 de euro pe metru pătrat), cât și pe cel al locuințelor noi (un avans de 1,8%, de la 1.258 la 1.281 de euro pe metru pătrat).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

5 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

7 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

7 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

7 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

8 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

9 ore ago