maternitate odobescu
După nici o zi de când a fost închisă și a intrat în carantină, Maternitatea Odobescu se deschide din nou, joi dimineață. A decis acest lucru Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care s-a întrunit miercuri după-amiază. După ancheta epidemiologică, autorităţile sanitare au ajuns la concluzia că maternitatea nu prezintă niciun pericol pentru personalul medical şi pacienţi.
Maternitatea a fost închisă de reprezentanții spitalului după ce cinci asistente au fost depistate cu COVID-19. Va fi redeschisă, după dezinfecție. În cadrul ședinței Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost prezentată ancheta epidemiologică efectuată de Direcția de Sănătate Publică Timiș (DSP) la Maternitatea Odobescu.
„La propunerea DSP s-a decis ca unitatea medicală se va putea redeschide mâine, 2 aprilie, la ora 8.00. Până atunci, adică în cursul acestei după amieze și la noapte, se va efectua dezinfecția întregului spital. Totodată, conducerea Spitalului Premiere din Timișoara a dat asigurări că va putea prelua toate femeile gravide care urmează până mâine dimineața”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…
Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…
De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…