Social

Ministrul Bode habar nu are despre trenul cu asistenţi medicali al austriecilor

În cursul zilei de joi, un oficial austriac a anunţat că un tren special, cu plecare din Timişoara spre Austria, va transporta asistenţi medicali în această ţară, pentru a se putea ocupa de persoanele în vârstă care au nevoie de sprijin permanent. Prezent în oraşul de pe Bega, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a recunoscut că habar nu are despre un asemenea tren, că nu a fost depusă absolut nicio solicitare în acest sens.

Enigmă mare în ceea ce priveşte „trenul asistenţilor medicali” de pe ruta România – Austria, cu plecare din 2 mai, de la Timişoara. Declaraţiile oficialilor austrieci, care au anunţat joi un asemenea mod de a duce persoane specializate la lucru în domeniul social în Austria, nu au ajuns la Ministerul Transporturilor decât prin intermediul unor informaţii de presă.

  1. „Eu am văzut această comunicare publică din partea unui oficial austriac. Vreau să vă zic că la Ministerul Transporturilor nu există niciun document, nicio solicitare oficială, din partea vreunui oficial austriac, pentru acel tren, care să plece, să pornească din Timişoara pe data de 2 mai. Aşadar, pe drum am discutat cu colegii meu, le-am cerut să facă demersuri şi am transmis adresă oficială către Ministerul Afacerilor Externe, către Ambasadă, către Ministerul Afacerilor Interne, să ne spună dacă la ei a ajuns o astfel de solicitare. La noi nu a ajuns”, a declarat Lucian Bode, vineri după-masă, la Timişoara.
Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

17 minute ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

40 de minute ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

49 de minute ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

2 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

4 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

4 ore ago