În cursul zilei de joi, un oficial austriac a anunţat că un tren special, cu plecare din Timişoara spre Austria, va transporta asistenţi medicali în această ţară, pentru a se putea ocupa de persoanele în vârstă care au nevoie de sprijin permanent. Prezent în oraşul de pe Bega, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a recunoscut că habar nu are despre un asemenea tren, că nu a fost depusă absolut nicio solicitare în acest sens.
Enigmă mare în ceea ce priveşte „trenul asistenţilor medicali” de pe ruta România – Austria, cu plecare din 2 mai, de la Timişoara. Declaraţiile oficialilor austrieci, care au anunţat joi un asemenea mod de a duce persoane specializate la lucru în domeniul social în Austria, nu au ajuns la Ministerul Transporturilor decât prin intermediul unor informaţii de presă.
- „Eu am văzut această comunicare publică din partea unui oficial austriac. Vreau să vă zic că la Ministerul Transporturilor nu există niciun document, nicio solicitare oficială, din partea vreunui oficial austriac, pentru acel tren, care să plece, să pornească din Timişoara pe data de 2 mai. Aşadar, pe drum am discutat cu colegii meu, le-am cerut să facă demersuri şi am transmis adresă oficială către Ministerul Afacerilor Externe, către Ambasadă, către Ministerul Afacerilor Interne, să ne spună dacă la ei a ajuns o astfel de solicitare. La noi nu a ajuns”, a declarat Lucian Bode, vineri după-masă, la Timişoara.
Comentarii prin facebook