Administratie

Nicolae Robu insistă pe lângă locatarii blocurilor: cumpăraţi-vă singuri dozatoarele, costă zeci de lei

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, apelează din nou la spiritul civic al locatarilor de blocuri şi le cere acestora să dea câteva zeci de lei şi să cumpere ei dozatoare de dezinfectant, pe care să şi le monteze siguri pe casa scărilor, dar şi să-şi facă ei dezinfecţia până când municipalitatea va ajunge să facă aşa ceva. Obligaţia montării acestora fusese impusă municipalităţilor deja prin ordonanţă militară, dar şeful primăriei a menţionat de mai multe ori că oamenii să dea dovadă de spirit civic şi să facă singuri aceste treburi.

Fie din lipsă de bani, fie din cauza incapacităţii logistice de a realiza o asemenea operaţiune, Primăria Timişoara, prin vocea lui Nicolae Robu, apelează din nou la cei pe care ar trebui să îi protejeze şi le cere să-şi dezinfecteze singuri blocul şi, la fel, tot singuri, să-şi monteze dozatoare de dezinfectant. Sunt prea multe scări de bloc, spune primarul!

El nu a uitat să folosească apelul pe Facebook, pentru a se lăuda, folosind deja celebrele majuscule, considerate de mare parte din cititori enervante, că deja municipalitatea lucrează în forţă pentru cetăţeni:

„SPĂLATUL ÎN FORȚĂ AL STRĂZILOR CONTINUĂ! LA FEL ȘI SPĂLATUL TROTUARELOR!”

El cere din nou locatarilor să se ocupe de dezinfecţie, dar nu uită să sublinieze că „evident, noi, Primăria, respectăm ordonanța”.

„În aceeași ordine de idei, în campania contra acestui cumplit virus, v-am cerut, stimați timișoreni, celor ce locuiți la bloc, să vă îngrijiți ca în această perioadă, casa scărilor să fie și mai curată ca de obicei și, în plus, să se și dezinfecteze. De asemenea, să se dezinfecteze zilnic inclusiv balustradele, mânerele încuietoarelor geamurilor, uşilor, inclusiv uşilor lifturilor şi butoanele interfoanelor şi lifturilor. Ei bine, ulterior, la nivel național, s-a adoptat Ordonanța Militară nr. 4, care stabilește în sarcina Primăriilor să facă aceste lucruri și inclusiv să monteze dispozitive de dezinfecție la toate intrările în blocuri. Evident, noi, Primăria, respectăm ordonanța și o vom pune în practică, dar, așa cum am declarat imediat după adoptarea ei, nu putem așa de prompt cum ne dorim, întrucât trebuie să urmăm procedurile în vigoare, nefiind exceptați de la ele nici în starea de urgență”, a scris Nicolae Robu.

Pe de altă parte, el recunoaşte că primăria e (puţin) depăşită de coşmarul logistic aferent operaţiunilor imperativ stabilite de ordonanţa militară. Sunt prea multe scări de bloc, spune Robu. El le cere oamenilor să-şi cumpere singuri dozatoarele de dezinfectant, nu aflăm, totuşi, de unde ar trebui să-şi procure şi lichidul necesar umplerii acestora.

„Și pentru că fiecare zi este importantă în lupta cu virusul, eu revin cu rugămintea ca până când Primăria va fi în măsură să facă ce este stability prin ordonanță în cele cca 12.000 de scări de bloc (!!!) câte are orașul, să faceți dv, din spirit civic, în fond din grijă pt sănătatea dv, ce v-am cerut noi înaintea ordonanței. În fond, nu plecați de la zero, întrucât fiecare asociație de bloc are oricum contractate servicii de măturare și spălare a scărilor, holurilor, lifturilor, de minim două ori pe săptămână. Și, în plus și rugămintea să achiziționați și să montați la intrare un dispozitiv de dezinfecție a mâinilor, ce costă câteva zeci de lei, adică: câțiva lei de familie (n.r. cacofonia aparţine autorului)”, a mai subliniat primarul.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

8 minute ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

23 de minute ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

31 de minute ago

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată la Universitatea de Vest

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…

55 de minute ago

La Timișoara se va amenaja o nouă pădure urbană, în zona Bucovina

Un teren degradat din zona Bucovina va fi transformat în spațiu verde în cadrul unei…

O oră ago

„Călătorii printre stele”, la Iulius Town: Planetariul revine cu proiecții speciale pentru întreaga familie

La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…

O oră ago