Politica

O nouă ordonanţă militară. Pieţele agro-alimentare rămân deschise. Se interzic exporturile de cereale

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a emis cea de-a opta ordonanță militară de la începutul stării de urgență. Principalele prevederi se referă la interzicerea exporturilor de cereale şi unele produse alimentare. Pieţele agro-alimentare vor rămâne deschise pe perioada stării de urgenţă.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, s-a referit, la începutul discursului său, la Sărbătorile Pascale, afirmând că ştie despre dorinţa românilor de-a merge la biserică şi a se întâlni cu rudele şi prietenii, dar acest lucru nu mai este posibil.

“Stând în casă, evitând pe cât posibil interacțiunile, vom reuși să intrăm mai repede în normalitate. Știu că v-ați dori să fiți la Biserică în noapte de Înviere și la masă cu cei dragi, dar e mai bine să respectăm prevederile legale Nu vrem să avem o explozie a numărului de cazuri. Am suplimentat patrulele. Poliția, jandarmeria, armata, pompierii sunt zilnic în misiuni operative, cu pese 36.000 de angajați zilnic în misiune”, a declarat Vela

El a anunţat apoi emiterea Ordonanţei Militare cu numărul 8, aprobată deja de premier. Principale prevederi ale acesteia sunt:

– Din această seară e permisă circulația în afara    locuinței pentru posesorii de permis de pescuit comercial pentru pescuit și comercializarea produselor. E permisă circulația apicultorilor spre stupină sau pentru deplasarea stupinei. Trebuie dovadă pentru calitatea de apicultor. E permisă circulația în afara locuinței pentru achiziția de autovehicule, piese și reparații auto.

– S-a prelungit interdicția zborurilor cu Spania pentru încă 14 zile, începând din 14 aprilie.

– Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată durata stării de urgență pentru producătorii care au certificat. Unitățile fito-farmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgență.

– Prin punctele de la granița cu Ungaria se permite intrarea și ieșirea lucrătorilor transfrontalieri cu utilaje agricole. Se exceptează de la măsurile de izolare sau carantinare lucrătorii transfrontalieri de la granița cu Ungaria care nu au simptome specifice infectării cu coronavirus. Se aplică o excepție de la izolare sau carantinare pentru tehnicienii care vin în România pentru instalare, service pentru tehnica medicală.

– Pe perioada stării de urgență se interzice și se suspendă exportul următoarelor produse: grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, ulei, zahăr, produse de brutărie, biscuiți, turte. Procedurile de export aflate deja în derulare se supendă pe durata stării de urgență.

-Pentru siguranța alimentară se suspendă activitatea de emitere a certificatelor fitosanitare pentru exportul produselor agroalimentare supuse acestor restricții.

-Pe perioada stării de urgență se suspendă procedurile de vânzare/ cumpărare de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Național, indiferent de forma de proprietate a acestora.

-Se recomandă autorităților administrației publice locale și proprietarilor, persoane fizice sau juridice, să monteze dispozitive cu soluții dezinfectante la intrările în imobilele cu destinația de locuințe colective și să dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor și celelalte spații comune din interiorul acestor imobile.

-În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități.

– Începând de azi, autorităţile competente vor aviza orice transport aerian, chiar dacă aeroporturile sunt sub autoritatea autorităților județene.

Textul integral al ordonanţei poate fi citit aici 

 

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

12 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

12 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

13 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

14 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

16 ore ago