Administratie

Locuitorii din Dudeștii Noi și Becicherecu Mic au nevoie de declarație pentru a ajunge la Timișoara

Chiar dacă Dudeștii Noi și Becicherecu Mic sunt două localități aflate lângă Timișoara, acestea nu sunt incluse în lista celor pentru care nu este nevoie de declarație pe proprie răspundere pentru a ajunge în oraș.

Prefectul de Timiș, Liliana Oneț, a spus că s-a luat hotărârea în Comitetul pentru Situații de Urgență pentru cele 11 localități care s-a considerat că sunt aproape de Timișoara și unde există platforme industriale, unde merg timișorenii să muncească, ori locuitorii acestor localități lucrează la Timișoara.

„Am luat în calcul localitățile foarte apropiate de Timișoara și care au pe cuprinsul lor fabrici, parcuri industriale, unde merge un număr foarte mare de persoane înspre și dinspre serviciu înapoi, spre locurile de domiciliu”, a spus prefectul Liliana Oneț.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

11 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

13 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

14 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

15 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

15 ore ago