„Povestea porcului”, de Nicolae Robu

N-ați văzut eficiență mai bună în bucătăria omului decât atunci când românul taie porcul. Totul se folosește, carne, mațe, stomac, șoric, cap, tot. Numai copitele și rahatul se aruncă. Performanța asta e depășită de român doar după ce un partid câștigă alegerile. Atunci folosesc aproape tot, de la strateg până la lipitorul de afișe, de la dascălul din portofoliu și până la ultimul jurist de pe plantație. Se ambalează totul frumos și se servește electoratului sub formă de „resurse ale partidului” sau de „specialiști”. Bineînțeles că nu toți sunt de ocărât. Printre aceștia or fi și oameni bine pregătiți, dar în general omul bine pregătit nu mai are nevoie de propta partidului pentru a ajunge undeva, iar dacă te uiți cum a ajuns un individ pe numele Andrușcă ditamai ministru sau ăla cu școala vieții de la liberali șef de descentralizată prin Moldova sigur ajungi la concluzia că din porcul tăiat s-a folosit totul.

Nicolae Robu a anunțat zilele trecute că urmează curățirea instituțiilor de pesedism. Foarte frumos, am putea zice că meritam acest lucru, dar nu am mai văzut noi filmul ăsta de mai multe ori? Vin liberalii și din bucla asta România nu va ieși prea curând. Problema nu e că vin cei care sunt la putere. Asta e firesc, la urma urmelor, ci că uneori pun niște „bușteni” în schema de conducere a unor instituții de te doare capul. Meritocrația e un ideal în orice sistem bugetar. Poate că în țările mai așezate ale Occidentului procentul de reușită e mai înalt, dar în Balcani nicio șansă.

Da, era frumos ca un post să fie scos la concurs nu când se pierd alegeri de către șefii de la guvernare, ci când e liber acel post sau când i se stopează contractul de management acelui director, din diferite motive, inclusiv neatingerea obiectivelor din contract. Apoi, ar fi frumos să avem oameni care nu vin într-un astfel de post descrentralizat doar pentru a servi partidul și apoi să mai iasă și ei bine cu ceva, măcar o leafă. Dacă am avea câte un Isărescu, un Aurescu transpartinici în fiecare funcție de conducere din România, cu siguranță că n-am mai avea azi discuția asta. Și dacă i-am avea pe undeva, de ce s-ar băga să se rostogolească în troacă? Cam asta e ideea.

Nu e sănătoasă, dar nici nu poți să-i contrazici prea tare pe cei ce se împiedică de ea. Ce declară un director de partid când este plantat de partid pe o funcție? Că va face minuni, că va muta muntele și va servi patria. Un profesionist își zice mai întâi lui: dacă mă bag la ăștia, mă vor terfeli ăialalți și vor da de pământ cu mine când vine rotația la guvernare. Nimeni nu va mai crede atunci că omul ăla e o victimă, ci că așa-i trebuie: pe algoritm a venit, pe algoritm se duce. Mulți merituoși vor spune atunci: „Nu, mersi”.

Problema nu e că Nicolae Robu se pornește să schimbe pesediștii, ci că se va grăbi să pună valori, dar și nonvalori de la el din partid. Graba lui mai poate veni și dintr-o altă logică. Să elimine orice piedică venită din instituțiile guvernului în teritoriu la acțiunile primăriei sale. Când Mediul îi zice una-alta, Robu vine degrabă să arate că e victima unui război cu PSD. Când îl atacă inspectoratul de stat în construcții nu va admite că a greșit el vreodată, ci că este suspus unor presiuni pesediste și-atunci e bine să fie de-ai lui peste tot. Cu ce riscuri? Depinde de Robu. Dacă face măgării sau greșeli pur și simplu, nu va mai fi nimeni care să sune la presă pentru ele.

Chiar și-așa, cu limitele astea de partid, tot am putea avea o rotație rezonabilă a șefilor din aceste instituții. Cu condiția ca peste tot să fie măcar doi oameni care-și fac treaba corect și profesional. Utopic vorbind, acești oameni își pot da mâna respectuos după ce partidele din care fac parte au părăsit guvernarea. Fără scuipați, fără proteste prefăcute ale angajaților ce pretind că regretă amarnic plecarea din funcție a unuia dintre directori. Nu putem avea atâta eleganță? Chiar nu-și pot aminti că și ei au fost puși de un partid, punând directorul de dinainte în situația să se considere victimă? Cât de performant ar fi fost cineva pe funcția aia, în memoria colectivă tot ruda premierului de atunci va rămâne tocmai pentru că a acceptat o asemenea promovare. Aici intervine eleganța și strângerea de mână.

Și mai este ceva: când un partid face guvernarea ajutat de altele mai mici. Din prea multe motive mi-aș dori o guvernare PNL-USR-PMP, de exemplu, după alegerile generale de la finele anului. De urmărit conduita USR. Dacă va cere posturi pentru oamenii lor, vor zice unii că USR nu-și mai are rostul ca partid. Avem pe celelalte la fel, la ce bun unul identic? Dacă nu cer… dacă nu cer, cum își vor pune oamenii ăia bine pregătiți la treabă? Da, prin concurs.