Sănătate

S-a rupt linia cu zero cazuri. Trei îmbolnăviri cu coronavirus în Timiş, în ultimele 24 de ore. Situaţia pe judeţe

După mai multe zile în care s-au consemnat zero sau maxim un caz de infectări cu coronavirus, în ultimele 24 de ore în judeţul Timiş au fost confirmate trei persoane îmbolnăvite. La nivel naţional s-a produs o mică scădere a cazurilor faţă de ziua precedentă, respectiv 191, faţă de 197.

La două săptămâni de la primele măsuri de realxare, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că, până astăzi, 29 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.982 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.829 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 191 de noi cazuri de îmbolnăvire, cu şase mai puţine decât în raportarea precedentă

Totodată, până acum, 1240 persoane diagnosticate cu coronavirus au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 182 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.371 de  persoane. Alte 95.176 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 421.451 de teste.

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore au fost confirmate trei noi cazuri de infectări cu COVID-19. Acest raport vine după mai mlte zile în care au fost consemnate zero sau maxim un caz. Timişul ajunge  astfel la 504 de persoane îmbolnăvite.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 378
2. Arad 696
3. Argeș 253
4. Bacău 502
5. Bihor 582
6. Bistrița-Năsăud 331
7. Botoșani 744
8. Brașov 736
9. Brăila 27
10. Buzău 188
11. Caraș-Severin 112
12. Călărași 92
13. Cluj 549
14. Constanța 279
15. Covasna 229
16. Dâmbovița 282
17. Dolj 217
18. Galați 591
19. Giurgiu 216
20. Gorj 137
21. Harghita 124
22. Hunedoara 631
23. Ialomița 360
24. Iași 540
25. Ilfov 518
26. Maramureș 97
27. Mehedinți 109
28. Mureș 680
29. Neamț 879
30. Olt 80
31. Prahova 110
32. Satu Mare 61
33. Sălaj 87
34. Sibiu 500
35. Suceava 3.496
36. Teleorman 144
37. Timiș 504
38. Tulcea 145
39. Vaslui 162
40. Vâlcea 28
41. Vrancea 608
42. Mun. București 1.944
43. 34
Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

21 de minute ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

2 ore ago

Asociația „Andrei suntem toți” – acolo unde copilul este văzut, ascultat și sprijinit

Copiii au nevoie de mai mult decât informație și reguli. Au nevoie să fie văzuți,…

3 ore ago

Programul întreruperilor de curent electric pentru săptămâna viitoare, la Moşniţa Nouă

Reţele Electrice Banat a anunțat programul întreruperilor de curent pentru zilele viitoare la Moşniţa Nouă.…

3 ore ago

Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale

Una din echipele de top din județul Timiș și-a reluat pregătirea încă de la începutul…

18 ore ago

Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților

Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în…

21 de ore ago