containere carantina Padurea Verde
În judeţul Timiş se mai află în carantină 89 de persoane, cu 90 mai puţine decât în ziua precedentă. În schimb, a crescut numărul persoanelor aflate în izolare. Două persoane au fost sancţionate şi trimise în carantină, fiindcă nu au respectat izolarea.
Joi, 28 mai, la nivelul județului Timiș se află în izolare 2.779 de persoane, faţă de 2.663 în urmă cu zi. În carantină se mai află 89 de persoane, față de 179 în urmă cu o zi. În ultimele 24 de ore 107 persoane au ieşit din carantină, iar 17 au intrat.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii au verificat 1.975 de persoane privind respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse (izolare/carantină). Au fost depistate două persoane care nu au respectat măsurile de izolare, cărora li s-a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de totală de 6.000 lei și au fost introduse în carantină pe banii lor.
Nu au fost identificate persoane care nu respectau interdicțiile privind deplasarea.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…