Pe lângă toate problemele de la ora actuală, Timişul e afectat de una nouă. Toată zona graniţei de vest a României a intrat sub supravegherea specială a Autorităţii Naționale Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din cauza apariţiei în Ungaria a unui focar de gripă aviară.
Instituţia a dispus o serie de măsuri specifice de supraveghere sanitară veterinară pentru a elimina riscul pătrunderii gripei aviare înalt patogene, H5N8, care evoluează la păsările domestice în regiunile administrative maghiare de la granița cu România.
Au fost vizate în special județele limitrofe de pe granița de vest, dar măsurile generale de prevenție se aplică concomitent pe tot teritoriul României.
În ultima periodă, Ungaria se confruntă cu un val de gripă aviară de înaltă patogenitate, subtipul H5N8, care a afectat mai multe ferme comerciale. În data de 30 aprilie au fost confirmate încă două noi focare în localitățile Battonya și Nagykamaras, la o fermă de curcani, respectiv la o fermă de gâște pentru foie gras, aflate în zona administrativă Bekes, la granița de vest a României.
În conformitate cu prevederile Directivei 94/2005, România are două localități, Peregu Mic și Peregu Mare, din județul Arad care intră în zona de supraveghere stabilită ca urmare a confirmării acestor noi focare.
De asemenea, va fi intensificată supravegherea pasivă în județul Arad, în județele învecinate (Timiș și Bihor) și se va face programarea prioritară a recoltărilor de probe serologice la fermele comerciale din zonele cele mai apropiate frontierei cu Ungaria.
În localitățile care intră în zona de supraveghere din județul Arad se dispun măsurile specifice de restricție a mișcărilor de păsări până la data de 3 iunie și vor fi prelevate probe serologice pentru supravegherea activă a exploatațiilor nonprofesionale de păsări în această perioadă.
S-a dispus aplicarea unor măsuri suplimentare de biosecuritate la nivelul gospodăriilor populației, cu rolul de a împiedica contactul între păsările domestice și cele sălbatice sau de a disemina virusul prin vehicule, utilaje, îmbrăcăminte etc.
„ANSVSA a informat sectorul privat, prin intermediul asociațiilor de profil de la nivel național, cu privire la riscurile asociate derulării activităților comerciale intracomunitare cu ferme din zonele în care evoluează boala. Toate programele de biosecuritate aferente fiecărei unități avicole vor fi revizuite și reavizate de către fiecare DSVSA județeană, după introducerea de măsuri suplimentare de biosecuritate, pentru a se evita introducerea și diseminarea virusului influenței aviare. Monitorizarea păsărilor sălbatice realizată de către administratorii fondurilor cinegetice va fi intensificată, în special în zonele în care păsările sălbatice sunt staționare, monitorizare, cu raportare către DSVSA județeană o oricăror modificări a statusului de sănătate a acestor păsări. Până la stingerea focarelor din Ungaria, se va acorda o atenție sporită transporturilor intracomunitare de păsări domestice, furajelor și a mijloacelor de transport care provin sau urmează a tranzita Ungaria, pentru a preveni introducerea bolii pe teritoriul național”, a anunţat ANSVSA.
Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost…
Societatea de Transport Public Timișoara ne arată cu câtă grijă și energie menține curate mijloacele…
La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu…
Iubitorii de colinde sunt invitați duminica aceasta (7 decembrie), de la ora 14:00, departe de…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.12.2025, unde se vor executa reparaţii…
Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de…