Social

Calendarul sesiunilor de Bacalaureat și Evaluare Națională, pentru elevii care au avut temperatura peste maximul admis sau au fost in izolare

Bacalaureatul și Evaluarea Națională se apropie cu pași repezi. Nu toți elevii vor putea participa în pandemia de coronavirus la aceste examene. Unii elevi sunt în izolare, alții în carantină, iar alții, poate, vor pica testul temperaturii la intrarea în examen.

Deși Evaluarea Națională începe în 15 iunie, iar Bacalaureatul în 22 iunie, Ministerul Educației a pregătit și două sesiuni speciale.

„La aceste sesiuni speciale, vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină sau cei care nu au participat în prima sesiune din alte motive medicale”, transmit reprezentanți Ministerului Educației.

Calendarul sesiunii speciale a examenului de Evaluare Națională:

22-26 iunie – Înscrierea candidaților

29 iunie –  Limba și literatura română

30 iunie –  Matematică

01 iulie –  Limba și literatura maternă

02 iulie –  Afișarea rezultatelor (ora 12.00)

02 iulie – Depunerea contestațiilor (între orele 14.00 – 19.00)

04 iulie – Afișarea rezultatelor finale (după ora 12.00)

Calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat:

29 iunie – 03 iulie – Înscrierea candidaților

06 iulie – Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă

07 iulie – Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

08 iulie – Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă

09 iulie – Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

10 iulie – Afișarea rezultatelor (ora 12.00)

10 iulie – Depunerea contestațiilor (între orele 14.00-19.00)

12 iulie – Afișarea rezultatelor finale  (după ora 12.00)

 

 

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

3 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

3 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

4 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

4 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

4 ore ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

7 ore ago