Social

De la mijlocul lunii iulie, zbor direct spre litoralul românesc de pe Aeroportul Internaţional Timişoara

O nouă rută internă, Timișoara – Constanța, va fi introdusă din 16 iulie, de pe Aeroportul Internațional Timișoara. Zborurile vor fi operate de către compania aeriană Tarom, în fiecare zi de joi și duminică.

Începând din a doua jumătate a lunii iulie, timişorenii vor putea ajunge pe plajele însorite ale Mării Negre, într-o singură oră.

,,Este un lucru așteptat de mulți locuitori din partea de vest a țării, mai ales după restricțiile de deplasare, instituite în această primăvară. Nu poate decât să mă bucure faptul că bănățenii vor putea ajunge mai rapid pe litoralul românesc, în condițiile în care vom avea o legătură aeriană, în acest sezon estival, între Timişoara şi Constanța. Totodată, sperăm ca şi constănțenii să viziteze Banatul, Timişul şi Timişoara”, a precizat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

Pentru informații suplimentare referitoare la noul zbor, vă rugăm să vă adresați companiei aeriene Tarom. În continuare, Aeroportul Internațional Timișoara va asigura un tranzit în condiții de siguranță și un plan de măsuri specifice, pentru toți pasagerii care aleg să își petreacă vara pe litoralul românesc.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

6 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

6 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

7 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

7 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

7 ore ago