Social

Drept la replică

Mă numesc Lucian Cristea si detin direct sau prin societatea al cărei actionar majoritar sunt aproximativ 1/3 din imobilul din Piata Unirii 6 numit şi Casa cu Lei.  Având în vedere articolul „Cum se va rezolva problema clădirilor istorice nerenovate din Timişoara istorică….vă solicit drept la replică.

Starea de fapt cu privire la acest imobil nu corespunde situaţiei descrise de edilul sef şi pot dovedi cu acte modul în care suntem supuşi unui asalt (prin tăbărâre aşa cum bine este descris de edilul sef)  începând cu anul 2013.

Voi enumera fapte si situatii pe care pot sa le dovedesc cu documente unele dintre ele publice, astfel:

– in 2011 este emisa AC1152

– in noiembrie 2013 in perioada de valabilitate a AC1152/2011 in urma controalelor efectuate, a fost depusa Plangere Penala 1372/2014 care ma viza in mod direct. Prin plangerea penala PMT a solicitat verificarea legalitatii lucrarilor executate si suspenderea lucrarilor autorizate prin AC1152/2011 pana la solutionarea dosarului penal.

-Solutionarea dosarului penal s-a facut prin Ordonanta de clasare in noiembrie 2019  si a avut in vedere legalitatea lucrarilor efectuate in baza AC1152/2011 in perioada de valabilitate a acesteia . Precizez ca dupa emiterea Ordonantei , PMT a parcurs toate etapele procesuale, depunand plangeri impotriva Ordonantei de clasare, existand hotarari ale Judecatoriei Timisoara care au mentinut Ordonanata de clasare pronuntata in dosarul 1372/P/2014.

-incapand cu anul 2018 , dupa emiterea ordonantei de clasare si in conditiile in care au fost depuse plangeri impotriva ei (ceeace facea ca  suspendarea lucrarilor autorizate prin AC1152/2011 sa fie operationala) bodyguarzii de casa ai primarului , au tabarat pe proprietari (citandul pe edilul sef). Astfel pana acum au fost emise trei PV de sanctionare in baza Legii 422/2001 si HCL371/2007 precum si doua Hotarari de majorarea impozitului cu Deciziile de impunere aferente . Mentionez ca astazi un politist local a facut fotografi , cel mai probabil pentru a documenta un nou PV de sanctionare.

O simpla vizitare a santierului de catre edil, ar fi aratat ca  se lucreaza,in zona in care sunt montate schelele . Stadiul de executie este de aproximativ de 80% , se vor monta ornamentele , finisa ancadramentele si soclul. Toate aceste etape se fac cu participarea Directiei de Cultura care supervizeaza aceste lucrari. Avand si calitatea de reprezentant al constructorului, pot afirma ca aceasta cladire se restaureaza , nu se zugraveste, ca imobilele renovate de PMT. De exeplu cladirile Bisericii Sarbe renovate de PMT a caror vopsea se cojeste .Va rugam sa observati ca imobilul in care se afla PNL, despre care face vorbire si edilul nu lucreaza nimeni la fatade dar nu se sesizeaza nimeni in conditiile in care PLT este in subordinea directa a edilului.

In ceea ce priveste aberatiile aparute ca urmare a reabilitarii Pietei, la care se face trimitere, va comunic ca in prima instanta cererea de demolare a lucrarilor a fost respinsa. Ne aflam in situatia unui paradox: lucrarile pentru care am fost sanctionati si obligati sa le desfiintam NU POT FI DESFIINTATE PENTRU CA AU BENEFICIAR PMT SI MAI MULT AU FOST RECEPTIONATE DE ACEASTA. In cauza a fost facuta expertiza, una din concluziile expertului fiind ca lucrarile constatate si sanctionate prin PV, a caror desfiintare se cere, NU EXISTA .

Aceste considerente sunt preliminare si pot fi documentate, fiecare din ele.

Modul de lucru al PMT, prin cele doua directii care au atributiuni in aceasta speta, Urbanism si PLT este unul penal si NU POATE FACE OBIECTUL UNUI SIMPLU DREPT LA REPLICA. In acest sens voi demara mai multe dosare avand in vedere complexitatea si energiile consumate de acesti indivizi care au INROBIT TIMISOARA. Din pacate Romania trebuie sa fie in continuare supravegheata pe justitie si spun asta in calitate de persoana sanctionata de PMT pentru lucrari care nu exista, PV mentinut de instantele de judecata. Cu totii stim ca Justitia nu face dreptate, dar se pare ca Justitia Romana nu face nici justitie, aflandu-se in dilema de a nu putea desfiinta lucrari pentru care o alta instanta a hotarat desfiintarea .

Cu stima Lucian Cristea

 

 

 

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

3 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

4 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

5 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

5 ore ago

În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare…

6 ore ago

Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa…

7 ore ago