Lazar Fulger
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că Lazăr Fulger, unul dintre cei mai cunoscuţi medici timişoreni, se află în “conflict de interese administrativ”. Aceasta după ce s-a descoperit că este acţionar la două firme care aveau contracte cu Spitalul Judeţean, acolo unde Fulger este şef de secţie.
Preşedinte al Colegiului Medicilor Timiş şi şef de secţie la Spitalul Judeţean Timişoara, Lazăr Fulger se află în conflict de interese, anunţă Agenția Națională de Integritate (ANI).
“În perioada exercitării funcției de Șef de secție a deținut, respectiv deține părți sociale la două societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, care au stabilit relații cu caracter patrimonial cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 180, alin. (2) coroborat cu art. 184, alin. (12) din Legea nr. 95/2006 (în vigoare până la data de 22 noiembrie 2016), respectiv ale art. 178, alin. (2), lit. a), coroborat cu art. 185, alin. (15) din același act normativ (în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2016)”, se arată în comunicatul ANI.
Fost manager al Spitalului Judeţean în urmă cu mai bine de două decenii, Lazăr Fulger are probleme mari şi cu fiscul. Astfel, potrivit unui recent articol din G4Media, Direcția de Risc Fiscal din cadrul ANAF, îl acuză pe medic că în anul 2015 a cheltuit cu 422.000 de lei mai mult decât a declarat. Drept urmare, inspectorii i-au calculat impozite și penalității de circa 90.000 de lei. Medicul a afirmat că două treimi din sumă erau… pensiile mamei și un împrumut.
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…