Invatamant

Pregătire pentru Bacalaureat și Evaluare Națională pe timp de pandemie, în Timiș

Vine Bacalaureatul și Evaluarea Națională, iar o parte dintre elevi a venit din nou la școală pentru a se pregăti pentru aceste examene. În Timiș, peste 5.000 de elevii se pregătesc pentru examene la școală, cu măsurile de protecție necesare.

2 – 12 iunie este perioada în care au loc sesiunile de pregătire organizate pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a. Sunt 5.400 de elevi înscriși în Timiș la această pregătire opțională, dintre care 3.600 la Evaluarea Națională, iar 800 de cadre didactice sunt cu ei în clase. Peste 10.000 de elevi din Timiș vor da Bacalaureatul și Evaluarea Națională. Prima probă a Evaluării Naționale va avea loc în 15 iunie – proba scrisă la Limba și Literatura Română, iar prima probă scrisă a Bacalaureatului va avea loc în 22 iunie, tot Limba și Literatura Română.
La intrarea în unitatea de învățământ cadrelor didactice și elevilor le este măsurată temperatura, care nu trebuie să depășească 37 de grade C. Dacă elevul sau cadrul didactic au o stare de sănătate precară, atunci nu li se va permite accesul în unitatea de învățământ, iar participarea la activitățile de pregătire va fi decisă de părinți.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

3 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

3 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

3 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

4 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

4 ore ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

7 ore ago