Pompierii timișeni rămân salvatori chiar și în timpul liber. Un pompier din Timiș, care era în concediu, a sărit în ajutorul victimelor unui accident care s-a petrecut pe un drum din județul Tulcea.
Costi, coleg al pompierilor din Timiș, mergea în concediu. Pr un drum din județul Tulcea a fost martorul unui accident. A sărit imediat în ajutorul victimelor.
„Astăzi, colegul nostru sublocotenent Constantin Mureșanu, sau Costi, cum îl numesc colegii, ofițer în cadrul structurii CBRN, în timp ce se deplasa în concediu, a fost martorul unui accident rutier pe DJ 222 C, în județul Tulcea.
Fără să stea pe gânduri, colegul nostru a sărit în ajutorul victimelor accidentului. Deși Costi nu participă la intervenții de descarcerare, a observat rapid că șoferul unui autovehicul implicat în accident a rămas prins între fiarele mașinii și a încercat să îndepărteze părțile care s-au putut desprinde pentru a vedea starea victimei. În timp ce încerca să-l liniștească pe bărbatul încarcerat a observat că picioarele acestuia erau blocate de bordul autovehiculului, astfel fiind nevoie de un echipaj de descarcerare. Până la sosirea pompierilor de la ISU Tulcea, Costi a acordat primul ajutor și a monitorizat victima încarcerată, totodată.
Felicitări, Costi pentru că ai dat dovadă că ești un adevărat pompier și că îți pasă de cei aflați în suferință, chiar dacă te afli în concediu!”, transmit colegi săi de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș.
URL VIDEO:
—
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…