Administratie

Investiţii de 37 de milioane de lei la Spitalul Victor Babeş. Se vor ridica două noi corpuri de clădire

Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara primeşte 37,5 milioane de lei pentru modernizare şi extindere. Vor fi realizate două corpuri noi de clădire şi se vor reabilita mare parte din cele existente.

Joi a avut loc predarea, către constructor, a amplasamentulului în vederea realizării etapei I, extindere centru de recuperare medicală respiratorie. În acest scop se demolează mai multe clădiri, un fost grajd, depozite, chiar şi morga.

Obiectivul de investiții se află în incinta spitalului și presupune o serie de lucrări de construire noi, precum și desființarea unor construcții auxiliare. Astfel, în vederea edificării noului ansamblu au fost demolate mai multe corpuri de clădire a căror utilitate nu se mai regăsește în cadrul nevoilor actuale: fânărie, grajd de animale, construcții anexă-depozit de carburanți, garaj, morgă. Regimul de înălțime va fi: Corp existent (P), Corp A (P+1E+Er.) și Corp B (P).

Practic, se va face extinderea centrului de recuperare medicală respiratorie a Spitalului de boli infecțioase prin realizarea a două corpuri principale (A și B) articulate prin corpuri de legătură între ele și cu construcția existentă.

Corpul A va avea la parter accesul principal, hol -sală de așteptare cu grupuri sanitare, frontdesk de interfață cu vizitatorii și bolnavii, zonă de cabinet investigații și tratament, serviciu de internare / externare a pacienților, legătura cu clădirea existentă. La etajul 1 vor fi saloane cu grupuri sanitare proprii și spații medicale, iar la etajul 2 o sală de conferință, o sală de curs și grupuri sanitare. Corpul B va fi în regim Parter, legat de corpul A şi cuprinde spații de kinetoterapie, hidroterapie, salină, aerosoli, sală de mese.

Corpurile de clădire vor fi conectate prin holuri, iar circulația pe verticală se va desfășura prin intermediul a două case de scară și trei lifturi.

În cadrul noului ansamblu se vor construi un număr de 13  saloane, două saloane de studii clinice, cinci cabinete medicale, sală de conferințe de 50 de persoane, sală

de curs 70 persoane, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună, spații cu destinații speciale. Valoarea totală a investiției: 37 milioane lei (37.555.173 lei), inclusiv TVA, respectiv 8 milioane euro (8.316.578 euro)inclusiv TVA) Durata: 24 luni

Deja au fost efectuate o serie de lucrări la Spitalul V.Babeș: rutiere -parcaje pe str. Lorena -52 locuri de parcare, modernizare stație abur, construcție stație de epurare ape uzate, rețele de canalizare de incintă și lucrări rutiere de incintă, s-au refăcut împrejmuirile și zonele verzi. De asemenea, a a vut loc reabilitarea Secției de Boli Infecțioase, s-au efectuat reparații capitale și a avut loc reabilitarea Secției de Pneumologie I și pneumologie II.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

O oră ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

O oră ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

2 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

2 ore ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

3 ore ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

4 ore ago