Administratie

Prefectura Timiș spune că a trimis Crucii Roșii, pentru bătrâni și copii, laptele destinat elevilor

Laptele destinat copiilor, pentru a-l consuma în pauza mare, în timpul școlii, nu a mai ajuns la elevi, după ce s-au închis unitățile de învățământ pe timpul pandemiei de coronavirus. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, transmitea ieri că acest lapte se strică în depozite, dar Prefectura Timiș anunţă astăzi că încă de săptămâna trecută a început distribuția stocului de lapte.

Chiar ieri, președintele CJ Timiș, Călin Dobra, făcea o transmisiune live din depozitul producătorului de lapte și spunea că peste 600 de tone din acest produs, destinat elevilor din Timiș și din alte județe riscă să se strice în depozit și ar putea fi distribuit de Guvern către bătrâni și copii. Laptele este cumpărat din fonduri ale Comisiei Europene și Dobra spune că există acceptul acestui organism pentru a fi distribuit celor care au nevoie. Prefectura Timiș transmite că deja a făcut acest lucru.

„Urmare a întreruperii cursurilor școlare din cauza pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, cantitatea de lapte care face obiectul Programului „Laptele și cornul” a rămas nedistribuită, cantitatea de lapte fiind donată organizației Crucea Roșie Română Filiala Timiș. În acest sens, începând de săptămâna trecută Instituția Prefectului – Județul Timiș a venit în sprijinul organizației Crucea Roșie Română Filiala Timiș pentru distribuirea unei cantități de lapte către persoanele defavorizate, copiii din familii cu stare materială precară, căminele pentru persoane vârstnice sau altor persoane aflate în situații dificile, spitale, etc. din județul Timiș. Astfel, prin adresa 6431 din 09 iulie 2020 Instituția Prefectului – Județul Timiș a transmis către toate primăriile din județ solicitarea de a ne comunica numărul persoanelor, din categoriile mai sus menționate, aflate pe raza localității lor precum și cantitatea necesară de lapte. Menționăm că este vorba de o cantitate de 485.000 unități lapte școlar SIM 200ml,1,8%, cu termen de valabilitate 15 respectiv 30.08.2020. Facem precizarea că până în prezent Crucea Roșie Română Filiala Timiș a distribuit deja aproximativ 320.000 de unități lapte școlar către spitale, cămine pentru persoane vârstnice și primării din județul Timiș”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.

În plus, 16 primării au solicitat 62.235 unități de lapte, urmând ca distribuția acestuia să se facă în cursul săptămânii viitoare.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

18 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

20 de ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

20 de ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

20 de ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

20 de ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

22 de ore ago