Administratie

Ministrul Mediului, la Timişoara: Oraşul e, alături de alte patru din România, sub procedura de infringement pe probleme de mediu

Nu ştim dacă Timişoara este sau nu în acest moment în procedură de Infringement pe probleme de mediu, în relaţia cu Comisia Europeană, cert este că ministrul Mediului, Costel Alexe, a susţinut, joi, la Timişoara, că este, alături de alte patru oraşe. Dar, progrese se fac, aşa arată măsurătororile efectuate de specialiştii ministerului, pe indicatorul dioxid de azot, care a adus statutul de oraş cu probleme de mediu.

Vă felicit domnule primar pentru cum arată Timişoara, odată ce lucrările de construcţie  au fost încheiate în traficul auto, a spus Costel Alexe, venit în oraşul de pe Bega să susţină cauza liberală, cu câteva luni înainte de (posibilele) alegeri locale. Cel puţin el a lămurit odată pentru totdeauna o mare problemă, dacă oraşul e sau nu sub procedură de Infringement pentru poluare. Şi da, este, spune ministrul, dar nu uită să şi felicite actualul edil liberal pentru progresele făcute. Timişoara e chiar exemplu pentru alţii!

„Timișoara este astăzi unul dintre cele 5 municipii din România care se află sub procedură de infrigement a Comisiei Europene pentru depășirile de dioxid de azot. Vestea bună pentru timișoreni e că Timișoara face progrese vizibile. O spun măsurătorile specialiștilor noștri și pentru prima dată după mulți ani tendința de creștere a concentrațiilor a fost întreruptă. Scăderea concentrațiilor a fost posibilă ca urmare a finalizării de către primărie, și vreau să vă felicit domnule primar, pentru cum arată Timișoara. Aceste creșteri au fost întrerupte ca urmare a acelor lucrări care au fost finalizate în traficul timișorean. Eu am speranța că dacă și celelalte patru orașe ale României vor menține acest trend de la nivelul Timișoarei, și Cluj, și Iași și Brașov și București vor ține pasul vom reuși să închidem această procedură de Infrigement. E important însă să avem în vedere cât mai multe măsuri verzi. Nu doar în România, ci și la nivel european avem tot mai multe probleme cu poluarea aerului. mărirea suprafeței spațiului verzi sau accesarea și mobilizarea mijloacelor de transport în comun nepoluante să să ajute foarte mult. Cum susține Ministerul Mediului aceste administrații publice locale pentru a reuși să reducă poluarea aerului: în 20202 Ministerul Mediului a dublat bugetul Administraţiei pentru Mediu de la 1,5 miliarde lei la 2,8 miliarde de lei”, a declarat Alexe.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: Costel Alexe

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

2 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

4 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

5 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

6 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

6 ore ago