Administratie

Universitatea de Vest Timişoara primeşte de la CNI un cămin nou, cu 902 locuri

Universitatea de Vest Timişoara ar urma să beneficieze de un nou cămin studenţesc, cu 902 locuri, finanţarea fiind acordată de la stat. În ședința de guvern din 9 iulie, a fost adoptată o hotărâre pentru referitoare la indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire cămin studențesc – Universitatea de Vest din Timișoara, str. Renașterii nr.24B, municipiul Timișoara, județul Timiș”.

Noul cămin, amplasat în apropierea Stadionului Electrica, va fi cel mai mare din România, va fi executat de CNI, și va avea 902 locuri în camere de 2 persoane, 32 locuri de cazare pentru persoane cu dizabilități, dar și 156 locuri de parcare pentru autovehicule și 120 pentru biciclete. Fiecare cameră va fi dotată cu baie proprie, aer condiționat, frigider, televizor și mobilier adecvat. Noua infrastructură de cazare pentru studenți va avea regim de înălțime de șapte nivele (S+P+4E+E5 parțial) și o suprafață construită de 4.128 mp. Clădirea propusă va fi formată din 5 tronsoane, corpurile principale T1, T3 si T5 orientate longitudinal (NV-SE), și două corpuri de legătură transversale (T2 si T4), pe direcția V-E.

Pe parcursul acestui an au fost obținute toate documentele solicitate de CNI pentru avizarea acestui obiectiv de investiții, iar Studiul de Fezabilitate a fost finalizat încă din 2019.

După adoptarea Hotărârii de Guvern, urmează elaborarea documentației în vederea licitației de proiectare cu execuție a investiției. Cu un termen de realizare de doi ani, Căminul UVT de pe strada Renașterii presupune o investiție cu valoare de 138 milioane lei (plus TVA), din care 90 milioane lei component de construcții.

„Noul cămin al Universității de Vest din Timișoara va extinde cu o treime capacitățile de cazare ale universității noastre, adăugând 900 de locuri celor trei mii existente. Prin spațiile de cazare ce vor fi oferite în plus din toamna anului 2022, atractivitatea UVT și a Timișoarei, ca oraș universitar, va câștiga un avans semnificativ”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Vă reamintim că la Universitatea de Vest există deja în construcţie un alt cămin, aflat chiar în Complexul Studenţesc. La acesta, lucrările sunt în valoare de peste zece milioane de euro, au fost demarate în 2013, având locuri pentru aproximativ 660 de studenţi. Lucrările stagnează acolo, firma care a câştigat iniţial lucrarea a intrat în insolvenţă, ulterior fiind stabilită o altă firmă care să se ocupe de obiectiv.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: camin UVT

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

3 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

5 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

5 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

6 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

6 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

7 ore ago