Social

Zece mori de apă din Banat vor fi reabilitate. Voluntarii participă la salvarea lor/FOTO

Zece mori de apă vor fi reabilitate în acest an în Banatul de munte de voluntarii asociației Acasă în Banat. Proiectul „Salvăm Morile de Apă” a fost lansat miercuri, la Timișoara.

Proiectul „Salvăm Morile de Apă” continuă demersul Asociației Acasă în Banat, care, în 2019, a identificat, fotografiat și cartografiat aproape 250 de mori de apă din județul Caraș-Severin, iar la începutul anului 2020, a renovat moara de lemn din Sasca Montană.

Proiectul „Salvăm Morile de Apă” este finanțat de Fundația Orange cu suma de 32.000 lei, prin intermediul ”Susține un ONG”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale.

Pe parcursul anului 2020, prin intermediul acestui nou proiect, zece astfel de construcții arhaice de morărit vor fi reabilitate cu ajutorul angajaților Orange și a altor voluntari. Morile de apă din localitățile Gârnic, Pârvova (comuna Lăpușnicel) și Șopotu Vechi (comuna Dalboșeț) își vor recăpăta strălucirea de odinioară și vor fi pregătite să întâmpine turiștii care ajung în aceste sate.

Recondiționarea morilor de apă va ajuta ca acest obicei străvechi al măcinatului la moara de apă să se păstreze. Ne propunem ca aceste obiective să devină puncte importante de atracție turistică. Făina măcinată la moara de apă poate deveni un adevărat brand al Banatului, un promotor al gastronomiei locale, sustenabile. Sperăm că prin proiectul nostru, vom oferi un exemplu pentru alte comunități locale să se mobilizeze și să reabiliteze propriile mori de apă”, a spus Radu Trifan, președinte al Asociației Acasă în Banat.

Primele patru mori de apă vor fi reabilitate în perioada 17 – 19 iulie 2020, la Gârnic, județul Caraș-Severin. Voluntarii vor repara acoperișurile, fundațiile, podețele și potecile, vor curăța ierugile (canalele de aducțiune a apei), vor ecologiza albia râului Camenița și vor face mici amenajări pentru a încuraja turiștii să viziteze morile.

Cei care doresc să se înscrie la eveniment pot accesa acest formular online: https://forms.gle/VDqHUR3hdfX8LeX39

Următoarele acțiuni, cele de la Pârvova și de la Șopotu Vechi, vor fi anunțate ulterior.

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

8 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

8 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

9 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

9 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

12 ore ago